Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica: România este pregătită de 11 ani să intre în Schengen

| 22 sep, 17:06

Delegaţia PSD din Parlamentul European solicită o dezbatere în plenul Parlamentului European şi o rezoluţie a acestui for pentru soluţionarea aderării României la Spaţiul Schengen, a anunţat eurodeputatul Dan Nica, liderul delegaţiei social-democrate. Demersul e susţinut de Grupul politic S&D, preşedinta acestuia considerând că, în acest caz, „răbdarea are o limită”.

 

„Azi se împlinesc 11 ani de când România a solicitat oficial aderarea la Spaţiul Schengen şi, încă de atunci, România îndeplineşte toate criteriile tehnice de aderare. Sunt 11 ani în care România a aplicat şi a respectat toate prevederile acquis-ului Schengen, controlând şi protejând graniţele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii. Acest lucru este cu atât mai sfidător în actualul context geopolitic şi de securitate”, a declarat Dan Nica, potrivit unui comunicat de presă al PSD.
Preşedinta Grupului Social-Democraţilor europeni, alături de Delegaţia PSD din Parlamentul European, precum şi delegaţiile bulgară şi croată au cerut o dezbatere şi un vot pentru o rezoluţie în plenul Parlamentului European, privind aderarea celor trei state la Spaţiul Schengen. Delegaţiile solicită introducerea acestui punct pe ordinea de zi a plenarei europarlamentare din 3-6 octombrie 2022, potrviti sursei citate.
Iratxe Garcia Perez, liderul social-democraţilor europeni din Parlamentul European, consideră „să ţii România şi Bulgaria să aştepte 11 ani la uşă, fără niciun motiv obiectiv, nu e demn pentru imaginea Uniunii. Azi se împlinesc 11 ani de când cererea lor pentru a adera la Schengen a fost blocată de Consiliu, în pofida faptului că îndeplinesc toate criteriile. Răbdarea are o limită şi prietenii noştri români, bulgari şi croaţi au aşteptat destul. Dorim ca Parlamentul European să discute acest subiect şi ca Parlamentul European să pună presiune pe statele membre pentru a debloca această situaţie injustă”.
„Atât poziţia Parlamentului, cât şi a Comisiei Europene sunt clare. Cele trei state membre îndeplinesc toate criteriile pentru a adera la spaţiul european de liberă circulaţie. De aceea, propunem şi o rezoluţie a Parlamentului European pentru a cere Consiliului UE să supună la vot, până la sfârşitul anului, aderarea României la Schengen”, a precizat europarlamentarul Dan Nica, conform sursei amintite.

 

Tag-uri: psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ