Lovitură în dosarul ”Microfonul”. Cine a descoperit dispozitivul acasă la Carmen Dan

| 02 feb, 12:45

Dezvăluiri incendiare în dosarul "Microfonul". Realitatea TV a aflat în exclusivitate identitatea celor care au găsit dispozitivul de înregistrare în apartamentul ministrului de interne. Mai mult, potrivit unor surse, Carmen Dan nici nu era acasă în acel moment, ci sora sa, care ar fi fost persoana audiată de procurori.

Unul dintre cei care i-au făcut ”verificarea” ar fi Cătălin Coman, fost ofițer înMAI, până în 2016, când s-a pensionat. Ar fi fost lucrător și la DIPI și la SRI.

Celălalt, potrivit surselor, este ginerele unui fost șef adjunct al DIPI, pe nume Bercaru.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, la finalul anului trecut, că a descoperit în locuinţa sa un dispozitiv de înregistrare şi că a sesizat în acest caz poliţia. Carmen Dan a precizat că a găsit dispozitivul de înregistrare audio în momentul în care a vrut să-şi pună telefonul la încărcat în priză, iar masca prizei s-a desprins.

Carmen Dan a explicat, la Realitatea TV: "Am avut o surpriză neplăcută, am găsit un dispozitiv în locuinţa mea, un dispozitiv e înregistrare audio. E locuinţa în care locuiesc cu chirie. Se afla într-o priză. Vorbim de identificarea unui dispozitiv de înregistrare în spaţiul privat. E vorba de locuinţa mea, lucrurile sunt destul de grave. Eu am procedat cum este normal şi legal, când am identificat acest dispozitiv am sesizat poliţia, mi s-a comunicat că s-a înregistrat un dosar penal pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private. Există un număr de înregistrare la Parchetul General”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ