Macovei: Este o rușine clasarea dosarului Revoluției, faptele de omor sunt imprescriptibile

| 25 oct, 17:49

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat duminică, la Târgu Mureș, că decizia Procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare de clasare a dosarului Revoluției este "o rușine", întrucât faptele de omor sunt imprescriptibile, iar cercetările puteau fi continuate.

'Este o rușine clasarea dosarului Revoluției, faptele de omor sunt imprescriptibile și asta datorită legii pe care eu am scris-o și am inițiat-o, a intrat în vigoare în 2012, deci omorul este imprescriptibil, și în al doilea rând, tot prin această lege am introdus imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanității sau crimele de război, indiferent la data la care au fost comise. Deci puteau să fie continuate cercetările, aici este iarăși o intervenție politică, este evident, dar problema mea este cu independența procurorilor, ei trebuie să fie independenți și să își facă treaba până la capăt.

De altfel, CEDO a condamnat statul român tocmai pentru că nu a investigat morții Revoluției pentru că nu poți să ai oameni împușcați în cap, oameni împușcați cu arme de război fără să ai vinovați. Nu se poate!', a arătat Monica Macovei.

Ea a amintit că CEDO s-a pronunțat că statul român este vinovat pentru că nu a finalizat cercetările în acest caz și nu a descoperit și condamnat vinovații.

"CEDO a spus că statul român e vinovat pentru că nu a finalizat cercetările și nu avem vinovați și condamnați și a spus că niciodată aceste fapte nu trebuie să se prescrie, pentru că românii au dreptul să își cunoască propria istorie și cei care au împușcat oameni și cei care au dat ordin să fie împușcați oameni, trebuie să meargă la închisoare', a precizat Macovei.

Parchetul General a anunțat, joi, că procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Parchetelor Militare au clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea și lipsirea de libertate a unor persoane, precum și distrugerea unor bunuri.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ