MAE: ANCEX va efectua procedura de trasabilitate a armelor folosite în atacul de la Tunis

| 20 mar, 09:24

Ministerul Afacerilor Externe a informat, vineri, că ANCEX va efectua cu celeritate procedura de trasabilitate, în cazul în care autorităţile tunisiene pun la dispoziţia părţii române datele de identificare ale armelor folosite în atacul din Tunis.

Reacția vine după ce un site italian a scris că autorii atacului aveau mitraliere provenite din România.

"Ministerul Afacerilor Externe a iniţiat în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile tunisiene pentru a verifica acurateţea informaţiilor vehiculate în presă, preluate de pe site-ul italian 2duerighe.com. Autoritatea română de control în domeniul exporturilor şi importurilor de produse strategice - ANCEX va efectua cu celeritate procedura de trasabilitate, în cazul în care autorităţile tunisiene pun la dispoziţia părţii române datele de identificare ale armelor respective", a anunţat Ministerul de Externe.

MAE reafirmă faptul că România respectă "cu stricteţe cele mai înalte standarde de control al exporturilor şi importurilor de produse militare, autoritatea naţională de control în domeniu aprobând licenţele de export numai în baza prezentării unor asigurări primite din partea utilizatorilor finali, angajamente confirmate şi de autorităţile competente din ţările de destinaţie".

Ministerul Afacerilor Externe, prin Autoritatea română de resort - ANCEX, analizează "cu deosebită atenţie cererile de licenţă de export către destinaţii sensibile şi către destinaţii cu acumulări destabilizatoare de arme, respingând orice solicitare de licenţă de export care prezintă cel mai mic risc de deturnare a respectivelor produse către grupări teroriste".

Totodată, MAE reafirmă angajamentul României de a combate terorismul transnaţional şi fenomenele extremiste violente.

Cei cinci autori ai atacului terorist comis miercuri la Muzeul Bardo din Tunis aveau mitraliere de tip Kalaşnikov AK-47 provenind din România, afirmă surse citate de site-ul italian 2duerighe.it.

Citeşte şi: MAE: România nu recunoaște tratatul dintre Rusia și Osetia de Sud

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ