Marcel Ciolacu: România s-a modernizat nu cu vorbe goale, ci cu bani europeni

| 09 mai, 18:23

România s-a modernizat 'nu cu vorbe goale', ci cu bani europeni, iar pentru țara noastră drumul este clar - doar alături de Uniunea Europeană și partenerii săi, a declarat, vineri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, cu prilejul Zilei Europei.

 

'Astăzi, de Ziua Europei, suntem datori să reafirmăm opțiunea de a ne construi viitorul alături de națiuni care au ales libertatea, legea și demnitatea umană ca fundament. Dincolo de valori și idealuri, vorbim despre o realitate simplă: România s-a modernizat nu cu vorbe goale, ci cu bani europeni! Autostrăzile care se construiesc azi, spitalele care prind contur, școlile renovate, rețelele de apă sau canalizare - toate au în spate miliardele de euro care au făcut diferența. Doar așa am reușit să recuperăm decalaje, să creăm locuri de muncă și să schimbăm în bine viața oamenilor. De aceea, pentru România, drumul este clar: doar alături de Uniunea Europeană și partenerii săi. Nu pentru că ni l-au impus alții, ci pentru că noi, românii, l-am dorit, l-am votat și l-am apărat de multe ori în stradă', a scris Ciolacu, pe Facebook.
El a adăugat că Uniunea Europeană este 'departe de a fi perfectă', 'dar este singura construcție care a adus pace într-un continent măcinat de războaie, a adus prosperitate și deschidere pentru cetățenii săi'.
'Astăzi, mai mult ca oricând, nu trebuie să confundăm demnitatea națională cu izolarea. A ieși de pe drumul european înseamnă, de fapt, să abandonăm tot ceea ce am construit în ultimii 18 ani. Am anula inclusiv ultima mare realizare care este aderarea la spațiul de liberă circulație, la Schengen. De aceea, nu avem voie să mergem înapoi! Trebuie să mergem cu capul sus, cu vocea noastră distinctă, dar parte a familiei democratice occidentale. La mulți ani, Europa! La mulți ani, România europeană', a transmis fostul premier.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ