Măsuri ANTITERORISTE la vila lui Klaus Iohannis! Sistemul de protecţie antiteroristă din Vila Lac 3, RECONSOLIDAT

| 10 sep, 08:10

Sistemul de protecţie antiteroristă din Vila Lac 3, unde stă preşedintele Iohannis este reconsolidat şi modernizat din temelii. SPP a cerut lucrări ample la tunelul de evacuare antiteroristă, care duce la buncărul existent la subsolul vilei prezidenţiale. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care lucrările de acolo durează deja de aproape 6 luni.

 

Vila Lac 3 are un sistem de protecție antiteroristă pentru șeful statului, compus din tuneluri secrete de evacuare în caz de urgenţă și un buncăr pentru apărarea Președintelui.

Buncărul de sub vila lac 3 este special construit pentru a-l apăra pe şeful statului în cazul unor pericole extreme, aşa cum ar fi un atac terorist sau unul nuclear.

Camera este dotată cu tot ce este nevoie pentru ca preşedintele şi staff-ul său să poată trăi acolo mai multe zile, fără să fie nevoiţi să părăsească buncărul. De asemenea, înăuntru există aparatură specifică pentru comunicaţii speciale protejate, potrivit România TV.

Tocmai acest sistem antitero este reconsolidat acum de RAAPPS, la cererea serviciului de protecţie şi pază. De altfel, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis a fost informat despre solicitările SPP.

Citeste si: Critici la lista celor 500 de revoluţionari. Reacţia de la Cotroceni UPDATE

"SPP a cerut să se zugrăvească şi să se consolideze o parte care joacă un fel de rol de adăpost. Da, este adevărat că specialiştii au cerut o consolidare a clădirii", a declarat luni preşedintele României.

Măsurile de la vila oficială de protocol sunt completate de cele luate la Palatul Cotroceni.

Cotroceniul a lansat o licitaţie prin care vrea să cumpere echipamente de control, de securitate, cu raze X şi porţi cu detectoare de metale pentru controlul antiterorist al persoanelor care au acces în cadrul Palatului, potrivit România TV.

Totodată, s-au făcut contracte noi pentru supravegherea video a interiorului şi exteriorului Admnistraţiei Prezidenţiale. Tot pentru protejarea familiei prezidenţiale s-au luat măsuri suplimentare şi la casa din Sibiu a lui Iohannis.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 sep, 09:15
Florin
Castigati imediat, din prima luna!
Bani cu pasi simpli! Ce poate fi mai simplu decat sa castigi bani in timpul liber, fara stres, fara sefi, fara obligatii, chiar si fara sa recrutezi alti oameni? Sigur ar trebui sa te intereseze asta! Aici avem oferte de lucru la domiciliu pentru toti! Trebuie doar sa te hotarasti repede si sa incepi acum! Noi te ajutam sa reusesti! Trimite urgent o cerere prin care sa soliciti detalii la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ