Maurice Sendak, comemorat de GOOGLE printr-un Google Doodle

| 10 iun, 2013

Google sărbătoreşte, astăzi, 85 de ani de la naşterea scriitorului de cărţi pentru copii şi ilustratorului american Maurice Sendak, printr-un logo special animat, care include unele dintre cele mai celebre personaje din volumele sale, precum cele din romanul grafic "Where the Wild Things Are".

Maurice Sendak a murit anul trecut, la vârsta de 83 de ani, în urma complicaţiilor apărute după un accident vascular cerebral.

Sendak a scris 17 cărţi şi a fost un ilustrator prolific, însă a devenit celebru pentru volumul său grafic din 1963 "Where the Wild Things Are". Această carte, vândută în peste 19 milioane de copii pe plan mondial, prezintă aventurile unui băieţel neastâmpărat, Max, care porneşte într-o călătorie imaginară, după ce a fost trimis de părinţii săi la culcare fără să îşi primească cina.

Cartea a stat la baza mai multor adaptări cinematografice, dintre care s-au remarcat un scurtmetraj animat, lansat în 1973, şi un lungmetraj regizat de Spike Jonze în 2009, dar şi a unui spectacol de operă, în 1980.

Un roman controversat în momentul publicării sale, în 1963, la editura Harper & Row, "Where the Wild Things Are" i-a adus scriitorului Maurice Sendak prestigioasa Caldecott Medal, în 1964, o distincţie decernată celei mai bune cărţi pentru copii a anului.

Maurice Sendak a primit din partea fostului preşedinte american Bill Clinton Medalia Naţională pentru Artă, în 1996. 
Printre celelalte volume scrise de autorul american se numără "In the Night Kitchen", "Outside Over There", "Higglety Pigglety Pop!" şi "The Nutshell Library".

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ