Ministrul Finanţelor cere demisia şefilor de la Fisc

| 10 feb, 19:12

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan Diaconu, şi a vicepreşedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, după ce aceştia au fost puşi sub acuzare de DNA, în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

"Fiscul este una dintre cele mai importante instituţii din România, iar conducerea sa trebuie să fie mai presus de orice suspiciune. În această situaţie, în care preşedintele şi vicepreşedintele ANAF sunt puşi sub acuzare, este normal să le cer demisia. Asupra integrităţii conducerii ANAF nu trebuie să existe nici o urmă de îndoială. Le-am cerut demisia celor doi pentru că, în poziţiile pe care le deţin, nicio suspiciune nu este acceptabilă din perspectiva integrităţii pe care ANAF, ca instituţie, o reclamă. Activitatea instituţiei se desfăşoară normal şi acesta este cel mai important lucru în acest moment. Avem în vedere mai multe variante pentru conducerea ANAF şi urmează să luăm o decizie cât de curând posibil", a spus ministrul Anca Dragu. 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, miercuri, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de mai mulţi inculpaţi, printre care preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan Diaconu şi Mihai Gogancea-Vătăşoiu, în dosarul în care sunt anchetaţi deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. 

Cei doi sunt cercetaţi pentru favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, potrivit unui comunicat al DNA. 

În acelaşi dosar sunt urmărite penal pentru fapte de corupţie alte opt persoane. 

La ieşirea din sediul DNA, preşedintele ANAF a declarat că nu are nicio legătură cu persoanele incriminate. "În momentul în care dosarul va fi soluţionat veţi avea toate detaliile. Vă asigur însă că nu am nicio legătură cu persoanele incriminate în principal în dosar şi chestiunea care este supusă clarificării, şi voi oferi toate datele necesare, priveşte suspendarea prin circulară a deciziilor de impunere privind contribuţiile de asigurări de sănătate pentru alocaţiile de copii şi pentru persoanele care nu realizează venituri sau cu venituri modice. Astea sunt explicaţiile pe care le voi da de fiecare dată", a spus miercuri şeful ANAF la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ