Ministrul propus al Mediului, Daniel Constantin, avizat favorabil în comisiile de specialitate

| 04 ian, 11:56

Ministrul propus al Mediului, Daniel Constantin, a fost avizat, miercuri, favorabil în cadrul audierilor din Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților și Comisia pentru mediu din Senat, cu 17 voturi pentru, 7 împotrivă și nicio abținere.

Pe durata audierilor din comisiile de specialitate, Constantin a susținut faptul că România se află în opt proceduri de infringement, care trebuie rezolvate cât mai repede, în timp ce pentru anul 2017 sunt de așteptat alte asemenea proceduri.

"Un domeniu care, din păcate, a creat foarte multe probleme în ultimii ani și am ajuns la un moment în care toate aceste teme trebuie rezolvate. Voi începe pragmatic cu problemele cele mai mari, și anume procedurile de infringement pe care Comisia Europeană le-a declanșat față de România. Vorbim despre 8 proceduri, dintre care 3 pentru zona deșeurilor, una pentru industria mare, 3 pentru biodiversitate (situri contaminate etc.) și una pe calitatea aerului. Aceste proceduri de infringement sunt în diverse faze la nivelul Comisiei Europene. Mai avem câteva proceduri care ar urma să fie declanșate și care au diverse termene limită", a spus ministrul propus al Mediului.

Pe de altă parte, Daniel Constantin a menționat că domeniul deșeurilor (colectare selectivă și depozitare deșeuri) este unul în care România are cea mare problemă pe domeniul mediului.

"România are problema cea mai mare la capitolul deșeuri. Nu a existat, în ultimii ani, receptivitate la nivelul Ministerului Mediului pe acest segment, iar România riscă noi proceduri de infringement. Faptul că România nu are un Plan Național de Gestionare a Deșeurilor este un lucru rău. Multe termene au fost amânate, dar care acum nu mai suportă amânare. Există o legislație care tot a fost amânată, iar prorogarea taxei penalizatoare pe deșeuri nu a făcut bine. Abia acum, de la 1 ianuarie 2017, va intra în vigoare taxa de gunoiul depozitat la groapă, în valoare de 80 de lei pe tonă. Colectarea selectivă și depozitarea deșeurilor sunt alte probleme ale României. La colectare selectivă suntem codașii Europei, cu 4,5% grad de reciclare la nivel național. Ținta este de 50%, până în 2020. Sunt alte țări care nu sunt mai avansate decât România, cum este Bulgaria, care a ajuns la 30% grad de reciclare a deșeurilor. În momentul de față, mai avem încă o problemă, cea a ambalajelor. Cred că e o problemă care trebuie tratată cu seriozitate încă de săptămâna viitoare', a explicat Constantin.

Acesta a precizat, totodată, că unul dintre scopurile mandatului său este "transparentizarea activității la Ministerului Mediului și la instituțiile subordonate, ca Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu și Administrația Fondului pentru Mediu", deoarece "sunt instituții care lucrează direct cu agenții economici".

Co-președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), Daniel Constantin s-a născut pe data de 26 iunie 1978, la Pitești.

Constantin este de profesie inginer, urmând cursurile Facultății de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (1997-2002). În 2004 a absolvit un master în managementul calității și inovației (USAMVB) și a urmat un curs de ''Îmbunătățirea managementului strategic'' (Institutul de Administrație Publică, Irlanda), conform site-ului www.cdep.ro.

A fost referent la USAMVB (2000-2003), iar în 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR). În calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii (2003-2006) a avut responsabilități legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune (PAC), dar și de negocierile privind cadrul financiar 2007-2013. După 2006 a fost angajat la firme de consultanță pentru atragerea fondurilor europene. A lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis (2007-2009) și a fost administrator al societății Roadvision și director general al Provom SRL (2008-2009).

Ministru propus al Mediului s-a aflat la conducerea Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA), în perioada aprilie-octombrie 2009. De asemenea, a deținut funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta I (7 mai 2012—21 decembrie 2012) și în Guvernul Ponta II (21 decembrie 2012 — 5 martie 2014).

Daniel Constantin a fost vicepremier și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta III (5 martie — 16 decembrie 2014) și ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta IV (16 decembrie 2014 — 17 noiembrie 2015).

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 a obținut primul mandat de deputat în Colegiul uninominal nr. 7 din Argeș, cu 70,67% din voturi.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 a fost ales deputat din partea ALDE în circumscripția electorală nr.42 București.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 dec, 17:52
VashReabs
cost of doxycycline antibiotics
Abou El Ela, S doxycycline breastfeeding Hyb 241 is a known inhibitor of P gp function 35 and in our studies binds P gp on both human T cells and APCs

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ