Ministrul Rogobete: Satisfacția pacientului - printre indicatorii de performanță pentru șeful de secție

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că printre indicatorii de performanță pentru șefii de secții se va introduce și cel privind satisfacția pacientului, astfel încât acesta, la externare, sau aparținătorul va completa un formular cu privire la unitatea sanitară și la serviciul medical pe care l-a primit.
''În indicatorii de performanță, pentru șeful de secție se va introduce satisfacția pacientului. Pacientul, la externare, sau aparținătorul, după caz, va completa un formular cel mai probabil tot online. Acele sms-uri pe care le primiți atunci când vă externați vor fi mai complexe. Și răspunsurile vor aborda nu doar întrebări dacă vi s-a cerut sau nu plată informală, ci vor aborda și întrebări privind calitatea și satisfacția pacientului cu privire la unitatea sanitară și la serviciul medical pe care l-a primit'', a spus ministrul la Antena 3 CNN.
El a precizat că formularele referitoare la satisfacția pacienților vor fi centralizate la Ministerul Sănătății.
''Aceste formulare se centralizează la Ministerul Sănătății, dar odată cu noile modificări și cu noii indicatori care se vor suprapune șefului de secție, respectiv manager vor fi cuantificate la nivelul unității sanitare'', a afirmat Rogobete.
O altă modificare anunțată de ministrul Sănătății prevede că, începând cu luna august, spitalele publice vor fi obligate să publice pe site-urile proprii indicatori privind bugetul, numărul de pacienți internați, rata de ocupare a paturilor de spitalizare continuă, numărul de servicii acordate în ambulatoriul de specialitate, numărul de prezentări în UPU și rata de transfer în alte unități sanitare.
''O nouă modificare importantă - începând cu luna august, toate spitalele publice vor fi obligate să afișeze pe prima pagină de website următorii indicatori: bugetul, numărul de pacienți internați, rata de ocupare a paturilor de spitalizare continuă, numărul de servicii acordate în ambulatoriu de specialitate, numărul de servicii, numărul de prezentări în UPU și, foarte important, rata de transfer în alte unități sanitare. Ca să avem o imagine completă și transparentă asupra activității și performanței unității sanitare'', a mai spus Alexandru Rogobete.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x