Ministrul Veştea: România are foarte multe oportunităţi de dezvoltare pentru autorităţile locale

| 07 noi, 17:04

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Piatra-Neamţ, că autorităţile locale au la dispoziţie în această perioadă foarte multe oportunităţi pentru dezvoltare, prin programele cu finanţare guvernamentală şi fonduri europene.

 

"Această perioadă este una dintre cele mai bune ale României, cu extrem de multe oportunităţi de finanţare. Putem spune că România reuşeşte să aibă foarte multe oportunităţi pe diverse sfere pe care ministerele de profil le pot pune la dispoziţia autorităţilor locale. Datoria Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este de a găsi soluţii de a veni în sprijinul autorităţilor locale", a afirmat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr, a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că primarii au la dispoziţie proiecte pentru dezvoltarea comunităţilor locale.
"Am avut discuţii solide, consistente pe proiecte viitoare de investiţii în Neamţ, care se vor derula prin mininisterul condus de domnul Adrian Veştea şi instituţiile din subordine. Sunt investiţii care se vor materializa în Neamţ începând cu 2024", a menţionat preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, s-a aflat, marţi, în judeţul Neamţ, unde împreună cu reprezentanţi ai filialei PNL a mers să viziteze mai multe şantiere ale unor investiţii cu fonduri guvernamentale şi europene.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ