Miruţă: Am decis convocarea Consiliului de Administraţie al Metrorex pentru a întrerupe contractul de mandat al doamnei direc
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a anunțat, miercuri, că a decis convocarea Consiliului de Administrație al Metrorex pentru a întrerupe contractul de mandat al directorului general al companiei, Mariana Miclăuș.
'Dacă tot am ajuns să ne uităm în interiorul rețelei Metrorex, am decis convocarea Consiliului de Administrație al Metrorex, prin Adunarea Generală a Acționarilor, pentru a întrerupe contractul de mandat al doamnei director general pentru nerespectarea indicatorilor financiari negociați cu ministerul, acceptați, dar nerealizați. Asta ar fi trebuit să se întâmple de când au fost observați că nu sunt realizați', a spus Miruță într-o conferință de presă.
De asemenea, acesta a anunțat că a dispus trimiterea Corpului de Control la Consiliul de Administrație al Metrorex pentru a cuantifica exact valoarea prejudiciului înregistrat de Metrorex, pentru modul în care a fost acceptată utilizarea de către alții a bunurilor companiei.
Totodată, a fost trimis Corpul de Control 'pentru a verifica și a documenta spre a fi întrerupt modul în care sindicatul încasează bani din utilizarea unor resurse ale Metrorex', pentru care nu plătește nimic companiei, și au fost demarate procedurile pentru închirierea spațiilor comerciale, 'respectând toate condițiile de bun simț' și pentru o procedură competitivă privind închirierea spațiilor de publicitate.
'Este de-a dreptul absurd ca o țară întreagă să plătească subvenție pentru Metrorex, fără a demonstra că la Metrorex sunt luate toate măsurile de utilizare de bun simț, ca să nu zic eficientă, a acestor bani', a punctat ministrul interimar al Transporturilor.
Întrebat cum va putea procedural să întrerupă contractul de mandat al directorului general al Metrorex, acesta a răspuns: 'Așa cum menționează Legea societăților comerciale și Ordonanța 109, ministerul, prin Adunarea Generală a Acționarilor, poate convoca Consiliul de Administrație, poate pune pe ordinea de zi a Consiliului de Administrație. Consiliul de Administrație este stratul intermediar care poate lua decizia împotriva directorului. Ministerul nu poate sări Consiliul de Administrație pentru decizie'.
'Eu vă spun, uitându-mă în lege, că, din punctul meu de vedere, atâta timp cât ai avut niște indicatori financiari asumați pe care ministerul însuși recunoaște că nu au fost îndepliniți, asta conform legii este implicit destituirea și desfacerea contractului de mandat. Dacă Consiliul de Administrație nu va decide asta, va prelua din vinovăția pentru care va trebui să dea seamă de data asta direct ministerului. Trebuie curaj, să știți, cum a fost și la Salrom', a adăugat Radu Miruță.
El a făcut referire la o serie de nereguli găsite în activitatea Metrorex, cum ar fi o companie care utilizează cu titlu gratuit depouri și clădiri ale Metrorex; pierderile de 4 milioane de lei pe an înregistrate de parcarea de la Străulești, administrată de soțul directorului general al Metrorex, deși există solicitări de parteneriat public-privat; triplarea salariilor angajaților companiei de transport subteran în ultimii 10 ani, în condițiile în care numărul angajaților este de 1,5 ori mai mare decât cel al rețelei de metrou de la Viena, dublă față de cea din România.
În plus, un raport al Corpului de control al Ministerului Transporturilor privind privind controlul tematic efectuat la Societatea de Transport cu Metroul București 'Metrorex SA' a dezvăluit pierderi înregistrate de de compania de stat, dar și o serie de nereguli grave, precum: Centrul de Sănătate și Securitate în Muncă al Metrorex a funcționat timp de 26 de ani fără autorizație sanitară de funcționare, dar și cu folosirea deficitară a clădirii în care își desfășoară activitatea (doar patru încăperi folosite dintr-un imobil cu două etaje și o suprafață de peste 1.700 metri pătrați); contracte păguboase încheiate, fără bază legală, de Sindicatul Liber din Metrou cu mai multe firme private pentru administrarea și folosirea bazei sportive din incinta Depoului Ciurel, în urma acestora, Metrorex fiind păgubită cu 815.000 lei.
De asemenea, în raport se precizează și inacțiunea conducerii executive a Metrorex pentru reducerea plăților aferente contractului de pază, deși prestatorul și-a exprimat acordul, paguba rezultată depășind 2,7 milioane lei doar pentru lunile septembrie-noiembrie 2025; închirierea fără licitație a spațiilor publice și private pentru proiecte publicitare, fiind identificate 457 de 'proiecte speciale de publicitate' în perioada 2021-2024, în valoare totală de 2,46 milioane de euro; închirierea suprafețelor din interiorul și exteriorul trenurilor de metrou prin atribuire directă, fără licitație, fiind identificate 1.208 'acorduri' de închiriere, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, dar și indicatori de performanță stabiliți prin actele adiționale la contractele de mandat ale conducerii executive a Metrorex într-un mod neobiectiv, nemăsurabil și incompatibil cu specificul activității, astfel că directorul general a obținut fără probleme calificativul 'bun'.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x