Moșteanu: Îmi folosesc funcția executivă pentru a curăța de corupție sistemul pe care îl am în subordine
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat, luni, că va folosi funcția executivă pe care o are pentru 'a curăța de corupție' sistemul pe care îl conduce.
Moșteanu a confirmat că o persoană a încercat să-i cumpere influența cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu compania Romtehnica, menționând că a refuzat 'categoric' orice întâlnire cu persoana respectivă.
'Aveți o parte din detalii deja în presă în acele stenograme, eu n-o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo, Justiția își va face treaba și eu, alături de colegii mei, n-o să ne dăm un milimetru la o parte din fața corupției. Am intrat în politică acum vreo zece ani, în momentul post-Colectiv când, din cauza corupției, au murit oameni. Ãla e momentul care ne-a adus pe noi cumva din toate păturile sociale și am intrat în partidul lui Nicușor (Dan) pentru a ne implica politic și ăsta este unul din crezurile noastre - o țară fără corupție', a comentat ministrul.
El a adăugat că atât timp cât este într-o funcție publică va acționa pentru 'a curăța de corupție' sistemul pe care îl are în subordine.
'O să mai fie chestii pe care o să le vedeți în următoarea perioadă. Anticorupția mă definește și ne definește pe noi, cei de la USR. Atâta timp cât sunt într-o funcție publică și am o forță executivă îmi folosesc parte din această funcție executivă pentru a curăța de corupție atât cât pot din sistemul pe care îl am în subordine', a susținut ministrul Apărării.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x