MONICA MACOVEI PROGRAM PREZIDENŢIAL. Decalogul Macovei pentru Cotroceni

| 01 oct, 2014

MONICA MACOVEI PROGRAM PREZIDENŢIAL. Monica Macovei şi-a lansat miercuri programul prezidenţial pentru alegerile din noiembrie sub forma unui decalog adresat clasei politice. Lansarea ei a fost susţinută, printre alţii, de Gabriel Liiceanu, care a ţinut un discurs în deshidere.

MONICA MACOVEI PROGRAM PREZIDENŢIAL. Europarlamentarul Monica Macovei, candidat la alegerile prezidenţiale, şi-a prezentat, miercuri, programul cu care candidează pentru funcţia de preşedintel al României. Ea a prezentat ceea ce ea a numit '10 porunci pentru clasa politică, 100 de măsuri şi de proiecte pentru România'.

Cele 10 porunci ale Monicăi Macovei:

  1. Să nu ai alți stăpâni decât cetățeanul
  2. Să nu trădezi interesul național
  3. Să nu ataci instituțiile statului
  4. Să nu furi și să nu risipești banul public
  5. Să nu minți, să nu plagiezi, să nu calomniezi, să nu mituiești
  6. Să-ți înmulțești banii şi creaţia
  7. Să-ți educi copiii
  8. Să-ți respecți părinții și să-ți ajuți semenii
  9. Să cultivi solul și să protejezi natura
  10. Să-ți respecți identitatea, valorile și trecutul ca să ai un viitor


  11. Citeşte şi: MONICA MACOVEI CANDIDAT: Dacă toţi cei care cred în mine mă vor vota, din primul tur vom învinge

 

MONICA MACOVEI PROGRAM PREZIDENŢIAL. Monica Macovei s-a pronunţat pentru un Parlament unicameral şi reducerea cheltuielilor legislativului cu 50%, eliminarea imunităţii parlamentarilor. Totodată, Monica Macovei propune introducerea votului electronic sau prin corespondenţă pentru toţi cetăţenii şi posibilitatea înfiinţării unui partid cu trei membri.

Monica Macovei a declarat că trebuie să existe si o procedură de revocare a premierului, în cazul în care 'nu-şi face treaba'.

'Vrem un premier responsabil. Trebuie să existe o procedură de revocare în oglindă cu procedura de numire. Dacă premierul nu-şi face treaba, ne duce pe un drum greşit pe care populaţia nu-l vrea, de exemplu spre est, sau patronează un grup de crimă organizată, atunci trebuie să fie revocat, pentru că nu putem lăsa un om să ducă aiurea o ţară întreagă, fie în corupţie, fie într-o direcţie pe care nu o vrem', a spus Monica Macovei.

MONICA MACOVEI PROGRAM PREZIDENŢIAL. Monica Macovei a propus lumii democratice să investească în România.

'România este cap de pod în sensul că este graniţă a democraţiei. (...) Ca atare, politica noastră externă trebuie să fie următoarea: 'Dragi occidentali, dragi americani, dragă Uniune Europeană, investiţi economic, politic şi militar în România ca să menţineţi democraţia la această graniţă cu nedemocraţia'. La fel s-a întâmplat, de pildă, în Israel sau în Coreea de Sud', a susţinut Macovei.

Macovei a propus ca ordonanţele de urgenţă să intre în vigoare abia în momentul în care sunt aprobate de Parlament, acest lucru urmând, în viziunea sa, să fie făcut în maxim cinci zile. Ea a mai arătat că trebuie verificate toate privatizările din ultimii 25 de ani.

MONICA MACOVEI PROGRAM PREZIDENŢIAL. În ceea ce priveşte libertatea economică, Monica Macovei a vorbit despre nevoia de predictibilitate care să încurajeze investitorii, arătând că orice modificare a Codului Fiscal trebuie făcută numai cu consultarea mediului de afaceri.

'Ministerul de Finanţe şi ANAF nu trebuie să mai tracaseze orbeşte pe toată lumea, trebuie să se concentreze pe zona marii evaziuni fiscale. ANAF nu trebuie să îngheţe conturile IMM-urilor, decât printr-o decizie a judecătorului. (...) Dacă evaziunea fiscală ar fi redusă cu jumătate, am aduce la bugetul public 8 miliarde de euro, din care putem face într-un singur an de zile 800 km de autostradă', a subliniat Macovei.

Citeşte şi: Monica Macovei: O să plec din funcţia de europarlamentar când o să devin preşedinte

Monica Macovei s-a pronunţat pentru o reevaluare a universităţilor, dar şi pentru necesitatea ca România să devină competitivă în ceea ce priveşte cercetarea. În ceea ce priveşte sănătatea, Macovei a arătat că România trebuie să-şi alinieze bugetul pe acest domeniu la media europeană de 6%. Referitor la asistenţa socială, ea a exprimat opinia că singurele categorii sociale pe care statul trebuie să le ajute sunt bătrânii, copiii, bolnavii şi persoanele cu handicap.

La conferinţa de presă organizată de Monica Macovei pentru a-şi prezenta viziunea asupra României în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale au participat, printre alţii, filosoful Gabriel Liiceanu şi artista Mihaela Mihai.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ