Mr. Bean a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic

| 31 oct, 2013

Actorul britanic Rowan Atkinson, interpretul personajului Mr. Bean, a primit, miercuri, însemnele de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, din partea reginei Elizabeth a II-a.

Actorul, în vârstă de 58 de ani, a primit acest titlu pentru bogata sa carieră artistică.

Rowan Atkinson, născut pe 6 ianuarie 1955, este un renumit actor de comedie britanic, devenit celebru graţie personajului Mr. Bean, pe care l-a interpretat într-un serial TV omonim. Serialul a cuprins 14 episoade, difuzate la televiziunea britanică între anii 1990 şi 1995, şi a fost preluat de televiziunile din peste 200 de ţări.

Mr. Bean, personajul creat de el, "un copil mare într-un corp de adult", este celebru pentru gafele sale şi se exprimă cel mai adesea prin onomatopee, poartă o veşnică haină din stofă uzată, pantaloni prea scurţi şi nu se poate despărţi de Teddy, ursul său din pluş, care îi este şi confident.

În acelaşi registru al anti-eroilor, Rowan Atkinson a interpretat pe marele ecran personajul Johnny English, un agent dezastruos aflat în slujba reginei, o parodie a agentului James Bond.

Rowan Atkinson este pasionat de automobilism, a scris numeroase articole pentru revista britanică Car şi deţine câteva maşini de curse foarte scumpe.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ