Năsui propune scutirea de la taxare a primilor 800 de lei în locul reducerii CAS cu 5%

| 16 feb, 17:29

 

Deputatul USR Claudiu Năsui pledează pentru scutirea de la taxare a primilor 800 de lei, arătând că această măsură ar avea acelaşi efect pentru bugetul de stat, dar ar însemna bani mai mulţi pentru românii cu venituri mici.

 

 

 

"Să ne uităm pe cifre. Reducerea cu 5% CAS înseamnă, pentru buget, echivalentul a Zero Taxe pe primii 800 de lei. Asta, atenţie, pentru fiecare român care munceşte în această ţară. Care e diferenţa dacă o facem pe una sau pe alta? Pentru bugetul de stat e la fel. Costul e acelaşi. Diferenţa este pentru români. Pentru un român care munceşte pe salariul minim, o reducere a CAS-ului cu 5% înseamnă doar 127 de lei în plus pe lună la salariu. Pe când pentru un salariu mare, să zicem salariul lui Klaus Iohannis, aceeaşi reducere ar însemna 1.530 de lei în plus pe lună. De 12 ori mai mult. Dacă, însă, am scuti 800 de lei de la taxare, toţi românii, indiferent de salariu, ar primi aproximativ 330 de lei în plus", a scris fostul ministru al Economiei, pe Facebook.
Potrivit acestuia, USR va vota reducerea CAS cu 5%, în cazul în care nu va exista susţinere necesară în Parlament pentru măsura zero taxe pe primii 800 de lei.
"Ca să fie clar, nu ne împotrivim niciunei scăderi a impozitării în România. Dacă nu avem voturile în parlament pentru zero taxe pe primii 800 de lei, dar le avem pentru reducerea CAS-ului cu 5%, vom vota reducerea CAS-ului cu 5%. Asta în cazul în care nu e o minciună spusă de PNL. Dar care e probabilitatea ca preşedintele Partidului Naţional Liberal să mintă pe Facebook?", a scris Năsui.
Totodată, el a atras atenţia asupra faptului că România este "campioană" la impozitarea muncii, mai ales pe salariile mici, iar acest lucru generează sărăcie.
"Reducerea CAS cu 5% este echivalentă cu Zero Taxe pe primii 800 de lei pentru fiecare român. În sfârşit, PSD şi PNL au început să-şi dea seama că impozitarea în România este foarte mare. Nu mai zic de când le zicem noi asta, nu asta contează. Contează să reuşim să reducem povara fiscală pe muncă. Nu de alta, dar România este campioană la impozitarea muncii, mai ales pe salariile mici. Asta cauzează sărăcie şi goneşte românii în alte ţări care nu le taxează munca aşa de rău", a scris deputatul.

 

Tag-uri: CAS, Claudiu Nasui
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ