Nati Meir, Irina Loghin, Ruxandra Jipa sunt printre cei care pretind că au dreptul la pensiile speciale

| 12 feb, 20:34

Nici n-a fost bine adoptată legea pensiilor speciale că 450 de foşti parlamentari au vrut să se asigure că vor avea parte de o bătrâneţe fără griji.

Lista celor care pretind că au dreptul la indemnizaţii speciale începe cu Nati Meir care a completat cererea de după gratii. Nu este însă singurul nume celebru. 

Cântăreaţa Irina Loghin, fratele lui Corneliu Vadim Tudor şi miruitoarea lui Dan Şova, Ruxandra Jipa vor şi ei indemnizaţii mai mari. Deocamdată însă pensiile speciale pentru aleşi sunt blocate între instituţii pentru că nu se ştiu normele de aplicare a legii. 

318 fosti deputati şi 130 de fosti senatori si au depus deja actele pentru a beneficia de indemnizatiile pentru limita de varsta. Astfel, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei. Printre cei care s-au îngrămădit să-şi ceară pensia se află şi foşti aleşi celebri, cum ar fi Irina Loghin, Gheorghe Funar sau Tudor Marcu, fratele lui Corneliu Vadim Tudor şi deputat cu 2 mandate. Surpriza o reprezintă însă Nati Meir, care vrea să-şi asigure bătrâneţea deşi se află în prezent în puşcărie.

Şi senatoarea UNPR Ruxandra Jipa, cea care l-a "miruit" pe Dan Şova, va fi o pensionară liniştită. 

Aceasta are o pensie de magistrat de peste 7.000 de lei şi o activitate de parlamentar de 12 ani, pentru care ar urma să primească 6.000 de lei pe lună. Un simplu calcul arată că Jipa se va bucura astfel de o pensie de peste 13.000 de lei. 

Există însă şi parlamentari care spun "nu" sumelor în plus. Un exemplu este chiar Liviu Dragnea, preşedintele partidului care a fost principalul susţinător al pensiilor speciale. 

Doritorii vor mai avea însă de aşteptat până când se vor vedea cu mai mulţi bani în buzunar, pentru că legea a fost amânată.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ