Nazare: ANAF intensifică lupta împotriva evaziunii; încasările din TVA au crescut cu 12,9% în primele două luni

| 25 mar, 20:01

ANAF a înregistrat rezultate vizibile în combaterea evaziunii fiscale și recuperarea datoriilor la buget, inclusiv o creștere de 12,9% a încasărilor din TVA în primele două luni din 2026, pe fondul controalelor țintite și al utilizării analizelor de risc, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

 

'În ultimele luni, ANAF a livrat rezultate vizibile în două direcții esențiale: o atitudine fermă în combaterea evaziunii fiscale și recuperarea marilor datorii la buget și îmbunătățirea relației cu contribuabilii. Sunt acțiuni care nu țin doar de administrarea fiscală, ci care au legătură directă cu obiectivele asumate: creșterea veniturilor, reducerea deficitului bugetar și protejarea mediului de afaceri și a investițiilor legitime. De aceea, în ultima perioadă, controalele ANAF au vizat rețele complexe și sectoare cu risc ridicat, cu rezultate concrete', a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Astfel, peste 30 de milioane de lei a însumat valoarea tranzacțiilor investigate într-un dosar complex privind lanțuri fictive de tranzacții și rambursări ilegale de TVA, cu percheziții în 32 de locații.
Totodată, peste 18 milioane de lei a fost prejudiciul identificat într-un mecanism de rambursări ilegale de TVA printr-un circuit fictiv între 8 societăți comerciale, pentru care au fost instituite măsuri asigurătorii pe zeci de imobile și terenuri, a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, 12,4 milioane de lei a reprezentat prejudiciul descoperit într-un caz de exploatare ilegală de agregate minerale, cu sute de mii de metri cubi exploatați fără declarare.
Șeful de la Finanțe a mai făcut referire la controale extinse în domenii care, deși cu risc fiscal ridicat (precum casele de amanet sau societățile de pază), nu au fost vizate în anii anteriori.
El a menționat câteva dintre principalele rezultate, respectiv confiscări de bunuri de mare valoare, inclusiv aproximativ 6 kg de aur și diamante, în valoare de 3,7 milioane lei, și peste 32 kg de bijuterii din aur și argint, în valoare de peste 12,5 milioane lei.
De asemenea, ministrul Finanțelor a făcut referire la controale extinse la 62 de societăți de pază și acțiuni care vizează achizițiile de bunuri de lux din venituri nejustificate.
'Acțiunile ANAF au devenit din ce în ce mai bine țintite, pe baza analizelor de risc și a instrumentelor digitale, iar marile zone de evaziune sunt abordate sistematic. ANAF reușește astfel să înregistreze rezultate mai bune în colectare, dar și în ceea ce privește returnarea accelerată a sumelor de TVA în economie', a adăugat Nazare.
Astfel, în perioada ianuarie-februarie 2026, încasările brute din TVA au înregistrat o creștere de 12,9% față de aceeași perioadă a anului 2025 (peste 10,2 miliarde de lei).
De asemenea, sumele aferente TVA efectiv rambursat către mediul de afaceri au înregistrat o creștere de 24,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. 'Am oprit practic amânarea rambursării de TVA, o practică pe bună dreptate reclamată îndelung de mediul de afaceri', a mai transmis ministrul.
Modernizarea și schimbarea de atitudine la ANAF înseamnă, totodată, și servicii mai eficiente și mai accesibile pentru contribuabili, susține sursa citată.
'Am anunțat săptămâna aceasta lansarea platformei eLicitațiiANAF, care va permite vânzarea online a bunurilor sechestrate sau confiscate. Este un pas important pentru transparență și pentru valorificarea mai rapidă a bunurilor recuperate în urma executărilor silite', a mai scris ministrul.
Potrivit acestuia, Declarația Unică precompletată pentru persoanele fizice este acum disponibilă în SPV - un proiect care va reduce birocrația, timpii de completare și va simplifica procesul de declarare pentru milioane de contribuabili.
'Extindem utilizarea analizelor de risc și a platformelor digitale, pentru ca verificările să fie mai bine direcționate, iar contribuabilii corecți să fie mai puțin împovărați. Toate aceste acțiuni contribuie la un obiectiv clar: mai multe venituri la bugetul de stat și menținerea sub control a deficitului. Fiecare prejudiciu identificat și fiecare bun recuperat înseamnă resurse suplimentare pentru investiții și servicii publice', a explicat Alexandru Nazare.
El a subliniat că mandatul ANAF este acela de a restabili dreptatea și încrederea contribuabililor că administrația fiscală este un partener al celor corecți.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ