Nelu Tătaru, despre cazul fetei din Vaslui care şi-a serbat majoratul la mare: "Nu e nici normal şi nici legal"

| 11 aug, 20:32

"Nu s-a procedat nici normal, nici legal", a declarat ministrul Nelu Tătaru despre cazul ambulanțierului din Vaslui care și-a luat fiica de la mare, unde tânăra își serba majoratul, fără să anunțe că acolo se mai află și alți adolescenți posibil infectați cu COVID-19.

"Plecând de la acei de tineri, care au sărbătorit un majorat și apoi au plecat la mare, deși unul dintre copii se testase, odată cu aflarea primului rezultat s-a mers pe recuperarea acelor copii de la mare, testarea lor și am putut vedea că am avut 10 copii infectați, internarea lor în spital și pentru ceilalți izolarea la domiciliu. A început o anchetă care s-a extins, după cum am putut vedea, unul dintre copii era și fiul managerului de la Spitalul Județean care este într-o stare medie severă și a fost transferat la București. Sunt niște reguli pe care o parte dintre noi am uitat să le mai respectăm sau nu vrem să știm că există.

Explicațiile au fost evazive, de aceea am cerut Corpului de Control să facă o anchetă. Nu este nici normal, nici legal și nici intr-un context epidemiologic să facem toate aceste nereguli, mai ales de la un personal medical".

Fiica unor angajați ai Ambulanței Vaslui a plecat sâmbăta trecută cu trenul, cu un grup de 29 de prieteni la mare, să-și petreacă majoratul acolo, fără să știe că era bolnavă de Covid-19, potrivit Digi 24.

La recomandarea părinților, tânăra făcuse un test înainte de plecare, dar nu a mai așteptat rezultatul acasă. Așa că a plecat la Costinești, cu trenul, împreună cu 29 de prieteni, cu vârste între 16 și 18 ani. Când era la mare, fata a primit și rezultatul pozitiv la coronavirus, iar o parte dintre prietenii ei au început să aibă simptome.

Managerul Spitalului Judeţean Vaslui, Ana Rinder, a fost transferată, marţi, la Institutul „Matei Balş” din Capitală, în stare gravă, în urma infectării cu virusul Sars-Cov-2. Fiul acesteia face parte din grupul celor 30 de adolescenţi care au fost pe litoral, deşi între ei era o fată confirmată cu COVID-19.

Când a aflat de această situaţie, Ana Rinder s-a dus personal să îşi ia copilul acasă, unde au stat împreună, în izolare, mai multe zile.

Alte 1.215 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 au fost depistate în România, în ultimele 24 de ore. Potrivit bilanțului publicat marți de autorități, în județul Vaslui a fost înregistrată o creștere uriașă a cazurilor noi.

 

Tag-uri: copii, Nelu Tataru, terase
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ