Nicușor Dan, discuție cu președintele Eurogrupului: România susține un buget european ambițios
Președintele Nicușor Dan i-a transmis președintelui Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, pe care l-a primit vineri la Palatul Cotroceni, că România susține un buget european ambițios.
'Am avut astăzi o discuție cu Președintele Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, despre viitorul buget al Uniunii Europene. România susține un buget european ambițios, care să răspundă priorităților comune și nevoii de investiții în dezvoltarea Europei. Am discutat și despre digitalizarea administrației fiscale și despre măsurile prin care putem crește eficiența colectării și reduce evaziunea. Experiența statelor membre și cooperarea europeană ne pot ajuta să facem progrese mai rapide în această direcție', a scris șeful statului pe platforma X.
Președintelui Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, ministru al Economiei și Finanțelor al Republicii Elene, a fost primit vineri, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan.
'Este bine că sunteți aici, este bine că avem o relație bună', i-a spus șeful statului acestuia, potrivit imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.
La rândul său, Pierrakakis a evocat relațiile bilaterale.
'Avem o diaspora foarte interesantă în România, sunt foarte mândru de ea. Personal vorbind, cel mai bun prieten al meu este pe jumătate român. Premierul meu mi-a spus să vă transmit salutările sale. Sper să vedem cum colaborăm în viitor. Avem un ecosistem fenomenal al industriei tehnologiei', a afirmat el.
Membrii Eurogrupului sunt miniștrii Finanțelor și Economiei din statele care fac parte din zona euro.
În această vară, Eurogrupul și-a adoptat programul de lucru până în iunie 2027, prezentând prioritățile sale pentru lunile următoare. Programul se axează pe stimularea competitivității și pe consolidarea suveranității economice, pe răspunsul la provocările economice emergente, inclusiv energia și inteligența artificială, pe mobilizarea capitalului prin integrare financiară și pe consolidarea rolului internațional, digital și strategic al monedei euro.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x