Nicușor Dan: Nu cred că se poate vorbi de influențe la nivelul CCR; judecătorii trăiesc în mijlocul societății

| 20 feb, 20:43

 

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, la Washington, că nu se poate vorbi de 'influențe' la nivelul judecătorilor Curții Constituționale.

 

 

 

Șeful statului a susținut o conferință de presă după ce a participat la Consiliul pentru Pace inițiat de Donald Trump.
'Judecătorii (CCR - n.r.) au fost numiți acolo de Cameră, de Senat, de președinte și mai departe, mai puțin niște chestiuni absolut informale, nu cred că putem vorbi de influențe la nivelul judecătorilor Curții. Pe de altă parte, judecătorii Curții trăiesc în mijlocul societății și cred că în chestiuni în care interpretarea poate să fie într-o parte sau alta, trebuie să te uiți și la societate ce dorește', a explicat Nicușor Dan.
Curtea Constituțională a României a respins miercuri sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților și a stabilit că actul normativ este constituțional.
Decizia CCR a fost luată cu șase voturi pentru respingerea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție și trei pentru admitere, au precizat surse de la Curtea Constituțională. Potrivit acestora, pentru respingerea sesizării ar fi votat Simina Tănăsescu, Csaba Astalos, Dacian Dragoș, Iulia Scîntei, Mihaela Ciochină și Mihai Busuioc, iar pentru admitere ar fi votat Cristian Deliorga, Gheorghe Stan și Bogdan Licu.
Decizia a fost luată după cinci amânări.
Marți, într-un interviu la Radio România Actualități, președintele Nicușor Dan spunea că amânarea subiectului pensiilor magistraților nu a făcut bine nici Curții Constituționale și nici imaginii statului român.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ