Rogobete: Punem în consultare publică Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat lansarea în consultare publică a Strategiei Naționale de Digitalizare în Sănătate 2026-2030.
'Digitalizarea în sănătate nu mai este o promisiune și nici un proiect izolat. Devine, clar și asumat, politică de sistem. Punem în consultare publică Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate 2026-2030 și spunem limpede cum scoatem pixul și hârtiile din spitale și cum integrăm tehnologia în modul real de funcționare al sistemului sanitar. Punem capăt dosarelor plimbate între instituții, fișelor scrise de mână și sistemelor informatice care nu 'vorbesc' între ele. Introducem regula simplă și corectă: 'o singură dată introdus, utilizat de mai multe ori'. Date medicale integrate, sigure și interoperabile', a scris Rogobete pe Facebook.
Potrivit ministrului, fără tehnologie integrată 'corect', personalul medical și pacienții pierd timp prețios, se pierd informații esențiale, iar deciziile ajung să fie luate fără date complete.
'Construim un mediu digital în care datele medicale nu mai sunt fragmentate, ci circulă sigur și controlat între spitale, ambulatoriu, medicina de familie și urgență. Facem funcțional dosarul electronic de sănătate, astfel încât informațiile medicale să fie disponibile profesioniștilor, nu pe hârtii plimbate între instituții. Stabilim interoperabilitatea ca regulă, nu ca excepție: aceleași standarde, aceleași date, pentru întregul sistem public. Investim în competențe digitale pentru personalul medical, astfel încât tehnologia să fie folosită zilnic, nu doar bifată în proiecte', a arătat ministrul Sănătății.
El a susținut că strategia pune datele acolo unde contează - în mâna profesioniștilor din sănătate și în sprijinul pacienților.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x