Nicuşor Dan: Gândurile mele se îndreaptă către familiile lovite de inundaţiile puternice care afectează mai multe localităţi

Preşedintele Nicuşor Dan declară, joi, că gândurile sale se îndreaptă către familiile lovite de inundaţiile puternice care afectează localităţi din mai multe judeţe, el precizând că a cerut autorităţilor să intervină rapid, să mobilizeze toate resursele necesare şi să ia măsuri urgente pentru salvarea vieţilor oamenilor şi protejarea bunurilor.
Şeful statului mai spune că este vital să investim în sisteme de avertizare timpurie, în infrastructură rezilientă şi adaptată noilor riscuri climatice, precum şi în pregătirea autorităţilor locale pentru a putea reacţiona eficient în faţa urgenţelor.
”Gândurile mele se îndreaptă către familiile lovite de inundaţiile puternice care afectează localităţi din mai multe judeţe. Împărtăşesc îngrijorarea celor care trec prin momente grele, sunt informat în timp real despre evoluţia situaţiei şi am cerut autorităţilor să intervină rapid, să mobilizeze toate resursele necesare şi să ia măsuri urgente pentru salvarea vieţilor oamenilor şi protejarea bunurilor”, transmite preşedintele Nicuşor Dan, pe Facebook.
Şeful statului arată că ”schimbările climatice sunt o realitate care ne afectează tot mai des, iar România trebuie să fie pregătită”.
”Este vital să investim în sisteme de avertizare timpurie, în infrastructură rezilientă şi adaptată noilor riscuri climatice, precum şi în pregătirea autorităţilor locale pentru a putea reacţiona eficient în faţa urgenţelor. Solidaritatea, prevenţia şi acţiunea rapidă sunt esenţiale în astfel de momente”, menţionează Nicuşor Dan.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat joi că deşi situaţia meteorologică se ameliorează, din punct de vedere hidrologic perioada este una critică, iar multe gospodării au fost deja afectate, în judeţul Covasna. El a precizat că sunt sute de oameni care intervin în zonele inundate.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică de Cod roşu pentru judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Botoşani şi Iaşi, valabilă de joi de la prânz până vineri la ora 12.00. Alerta vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, formarea de viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale, precum şi creşteri semnificative ale debitelor şi nivelurilor unor cursuri de apă, cu depăşirea cotelor de apărare în anumite zone.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x