Noutăţi pentru elevi! Când se vor da tezele şi când va veni următoarea vacanţă

| 11 noi, 2013

Cursurile anului şcolar 2013-2014 se vor încheia în 20 iunie, semestrele şcolare vor fi împărţite în mod egal, vacanţa intersemestrială va fi între 1 şi 9 februarie, iar pentru prima dată elevii vor avea liber şi a treia zi de Paşti, potrivit proiectului MEN.

Una dintre noutăţile anului de învăţământ 2013-2014 este împărţirea semestrelor şcolare în mod egal, astfel încât să se poată realiza un echilbru între timpul alocat studiului şi cel destinat asimilării învăţării şi perioadei de odihnă, potrivit romaniatv.net.

Un alt element de noutate în viitorul an şcolar este acela că elevii vor avea liber şi în a treia zi de Paşti, respectiv marţi 22 aprilie 2014. Cursurile anului şcolar 2013-2014 vor începe în 16 septembrie şi se vor încheia în 20 iunie. Prima vacanţă a fost în perioada 2 - 10 noiembrie 2013, doar pentru elevii din învăţământul primar şi pentru copiii din grupele din învăţământul preşcolar.

Când se vor da tezele
Tezele din semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014 vor fi susţinute, de regulă, până la 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al doilea, până în 23 mai 2014. În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar, potrivit proiectului.

Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă 21 decembrie 2013 şi se va încheia duminică 5 ianuarie 2014. Cursurile semestrului întâi vor fi reluate în 6 ianuarie şi se vor încheia pe 31 ianuarie, iar între 1 şi 9 februarie elevii vor avea vacanţă intersemestrială.

Semestrul al doilea va începe în 10 februarie şi se va încheia în 20 iunie. Vacanţa de primăvară va începe sâmbătă 12 aprilie şi se va încheia marţi 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.

Programul "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!" va fi organizat în săptămâna 7-11 aprilie 2014, când elevii vor participa la activităţi extracurriculare şi extraşcolare.

Anul şcolar 2013-2014 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare, cu excepţia claselor terminale din învăţământul liceal, care vor avea doar 33 de săptămâni, şi a claselor de a VIII-a, cu 35 de săptămâni.

loading...

Ştirile orei

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ