Numărul de locuințe date în folosință a scăzut cu 4,7%, în primul semestru

| 08 sep, 13:35

Numărul de locuințe date în folosință a scăzut cu 4,7%, la 23.057, în primul semestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis, vineri, AGERPRES.

'Pe medii de rezidență, în semestrul I 2017, cele mai multe locuințe au fost date în folosință în mediul urban, ca pondere reprezentând 57,6% din total. Repartiția pe surse de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, în semestrul I 2017, față de semestrul I 2016, a scăzut numărul locuințelor realizate din fonduri private cu 1.619, în schimb a crescut numărul locuințelor realizate din fonduri publice cu 570', se arată în document.

Distribuția în profil regional pune în evidență o scădere a numărului de locuințe terminate astfel: în Nord — Est (-443 locuințe), în Vest (-367), Sud-Est (-299), Nord — Vest (-172) și Sud — Vest Oltenia (-2).

O creștere a numărului de locuințe terminate s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (+164 locuințe), București — Ilfov (+54) și Sud — Muntenia (+16).

În ceea ce privește cel de-al doilea trimestru din acest an, au fost date în folosință 12.974 locuințe, în creștere cu 347, față de același trimestru din 2016.

'Pe medii de rezidență, în trimestrul II 2017, cele mai multe locuințe au fost construite în mediul urban (56,9%). Repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, în trimestrul II 2017, față de trimestrul II 2016, numărul locuințelor terminate atât din fondurile publice cât și din cele private a crescut cu 319, respectiv cu 138', menționează sursa citată.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ