O arădeancă, în programul de colonizare a planetei Marte. Ce sfârşit cumplit o aşteaptă pe PLANETA ROŞIE

| 17 oct, 2014

Colonizarea planetei Marte în cadrul misiunii Mars One, care va începe după 2020, va sfârşi cât se poate de tragic pentru cei implicaţi, între care şi arădeanca Manuela Kapiliotou, dacă va ajunge pe Planeta Roşie. Avertismentul vine de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

Potrivit cercetătorilor americani, toţi coloniştii care vor ajunge pe Planeta Roşie vor muri în scurt timp. Primul va sfârşi sufocat după numai 68 de zile, conform calculelor realizate de cercetatori, informează Extreme Tech. Ceilalţi vor muri de foame, deshidratare sau vor fi pur şi simplu incineraţi, din cauza oxigenului în exces.
Cu toate acestea, nimic nu-i descurajează pe doritori. Peste 200.000 de persoane din întreaga lume s-au înscris iniţiat să facă parte din grupul de colonişti care va pleca pe Marte, întreaga lor experienţă urmând să fie transmisă într-un reality show de excepţie. Între timp, în urma unor selecţii, au mai rămas câteva sute.

Conform programului Mars One, primul transport de astronauţi amatori va ajunge pe Marte în 2022, adică peste numai 8 ani. Va urma transportul altor colonişti, astfel încât până în 2033 să fie deja 20 de persoane pe planetă.

De remarcat, că între cei care au trecut de prima fază de selectare a viitorilor colonişti se regăseşte şi arădeanca Manuela Kapiliotou, care locuieşte în Cipru. Aceasta are doi băieţi şi lucrează ca asistent de laborator într-o companie de produse farmaceutice. Totodată, studiază de la distanţă pentru o diploma de licenţă în chimie analitică la The Open University din Marea Britanie.

Persoanele care vor fi selectate pentru misiune nu se vor mai întoarce niciodată pe Pământ, lucru care nu o descurajează pe arădeancă. Aceasta este susţinută de familie în demersul ei de a se număra printre primii colonizatori ai Planetei Roşii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ