Olosz Gergely, fost senator UDMR, a fost arestat în Ungaria. Are de executat 3 ani de închisoare în România

| 15 mar, 15:38

Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE şi fost senator UDMR, a fost arestat de catre autoritatile din Ungaria la data de 13.03.2019, scrie G4Media.ro. Fostul senator a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Olosz Gergely, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi fost senator UDMR, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Ion Bîrcină - un an şi patru luni închisoare cu executare, Costin Iliescu - un an şi patru luni închisoare cu suspendare, Cătălin Stan - doi ani cu suspendare, Ovidiu Ionel Badea - un an cu suspendare.

Totodată, instanţa a mai dispus confiscarea de la Olosz Gergely a sumelor de 384.000 de euro şi 400.000 lei şi menţinerea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile ale acestuia până la recuperarea prejudiciului.

Iniţial, acest dosar a fost trimis spre judecare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă el a fost mutat la Tribunalul Bucureşti, după ce Olosz Gergely şi-a dat demisia din funcţia de senator în mai 2013. La tribunal, Olosz Gergely a fost condamnat, în iulie 2013, la şapte ani închisoare cu executare, însă a obţinut anularea acestei sentinţe, pe motiv că trebuia judecat pe fond la Curtea de Apel Bucureşti, deoarece are şi calitatea de avocat.

În ianuarie 2019, Olosz Gergely a fost dat în urmărire internaţională în ianuarie 2019, după ce anterior fusese dat în urmărire naţională şi consemn la frontieră.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ