Orban: Am solicitat autorităţilor să facă bazele de date, să fie pregătite pentru când intră în vigoare legea carantinei

| 17 iul, 18:31

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat că le-a cerut direcţiilor de sănătate publică şi autorităţilor implicate să aibă bazele de date cu persoanele infectate, cele care s-au externat la cerere şi cele care au fost stabiliţi contacţi, în urma anchetelor epidemiologice, pentru a fi pregătite atunci când intră în vigoare Legea privind carantina şi izolarea, respectiv marţea viitoare.

 

„Le-am solicitat să pregătească bazele de date cu persoanele diagnosticate care s-au externat la cerere din spitale, cu persoanele care sunt, în urma anchetelor epidemiologice, considerate ca persoane de contact, ca să pregătească deja în avans măsurile de izolare la domiciliu. Le-am cerut să fie pregătiţi pentru când intră în vigoare legea, adică marţi, astfel încât ei să aibă baza de date, din punct de vedere al sistemelor informatice şi a posibilităţiii de a emite într-un timp cât mai rapid decizii”, a afirmat Ludovic Orban vineri, la finalul unei videoconferinţe cu prefecţii care a avut loc la sediul MAI.
Şeful Executivului a mai anunţat că luni va mai avea loc o videoconferinţă cu cei din Ministerul Sănătăţii pentru a pune la punct ultimele detalii, înaintea intrării în vigoare a legii carantinei.
„Vom mai organiza o videoconferinţă şi vom avea întâlnire la Ministerul Sănătăţii, cu Colegiul Ministerul Sănătăţii săptămâna viitoare, luni, astfel încât să detaliem toate măsurile care trebuie luate. Le-am spus să fie pregătiţi, să îşi facă evaluarea necesarului de resurse umane, pentru este clar că DSP-urile, serviciile de ambulanţă judeţene, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, chiar şi prefecturile au nevoie de resurse umane suplimentare. Să solicite, imediat după ce intră în vigoare legea, persoanele de care au nevoie, medici, epidemiologi, asistente medicale, pentru ca deciziile şi implementarea măsurilor să fie cât mai rapidă”, a completat Ludovic Orban.
Întrebat ce verificări trebuie să facă autorităţile, premierul a spus că a cerut direcţiilor de sănătate publică să fie pregătite în organizarea bazelor de date şi dispunerea măsurilor de protecţie pentru persoanele infectate.
„Legea dispune măsurile şi autorităţile care decid lucruri care ţin de epidemie, respectiv cine stabileşte măsurile de izolare, de carantinare. Am solicitat direcţiilor de sănătate publică, cele care vor avea obligaţia să dispună masurile din lege, să fie pregătite să îşi organizeze bazele de date, să dispună măsurile de protecţie privitoare la persoanele diagnosticate cu COVID-19 care au ieşit din spital, persoanele care sunt diagnosticate şi internate în evaluarea medicală şi să dispuna izolarea persoanelor care sunt contacte directe cu alte persoane infectate. Este foarte important să ne asigurăm că orice posibil purtător de virus respectă izolarea şi nu pune în pericol sănătatea celorlalţi cetăţeni”, a conchis Orban.
Senatul a adoptat joi seară, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind carantina şi izolarea. Legea a fost trimisă la promulgare.
Forma finală a legii privind carantina prevede, printre altele, că personalul medical poate fi detaşat fără concurs şi beneficiază de o plată suplimentară de 50% din salariu, plus o diurnă de 2%. Izolarea persoanelor bolnave sau purtătoare ale „agentului înalt patogen”, dar care nu prezintă simptome, poate fi făcută pentru maxim 48 de ore, însă medicul poate recomanda prelungirea măsurii.
A fost eliminată complet din lege „carantina bunurilor”, însă au fost introduse reglementări în situaţia posibilei infectări a minorilor. Orice persoană poate contesta în instanţă actele administrative normative cuprinse în legea carantinei. Soluţionarea va fi făcută în maximum 15 zile, iar apelul la decizia primei instanţei va fi judecat de un complet format din 5 judecători de la ÎCCJ, care se pronunţă în termen de 5 zile de la sesizare.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ