Orban spune că CNSSU va decide dacă declaraţia pe propria răspundere va fi necesară şi în starea de alertă

| 11 mai, 17:22

Premierul Ludovic Orban a afirmat că decizia dacă declaraţia pe propria răspundere, folosită în cazul deplasărilor în timpul stării de urgenţă, va fi necesară şi în starea de alertă de după 15 mai va fi luată de Consiliul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

 

Orban a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Piteşti, dacă mai este nevoie de declaraţia pe propria răspundere după 15 mai.
"Privitor la decizia dacă va fi sau nu va fi necesară declaraţia, decizia va fi luată de Consiliul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă după declararea stării de alertă. Există opinii pe tema asta. Până la urmă va prevala decizia CNSSU şi noi vom anunţa public în timp util astfel încât oamenii să ştie despre ce e vorba. Ce este cert, vor exista o sumă de motive care sunt publicate deja pe siteul Ministerului Afacerilor Interne, le-am prezentat public, pentru deplasarea în afara localităţii. De asemenea, gândim pentru arealurile metropolitane unde practic există o legătură extrem de apropiată să nu existe astfel de restricţii pentru că sunt foarte mulţi care lucrează în arealul metropolitan în afara capitalei reşedinţă de judeţ astfel încât să nu existe restricţii în ceea ce este cumva un areal metropolitan rezonabil”, a spus Orban.
El a menţionat că joi Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care unele măsuri din starea de urgenţă să rămână şi în starea de alertă.
"Joi vom adopta prin ordonanţă de urgenţă toate măsurile care au fost stabilite pentru perioada stării de urgenţă, care au generat drepturi, facilităţi, avantaje pentru diferite categorii şi vom stabili care sunt măsurile pe care le întindem dincolo de situaţia de urgenţă în perioada stării de alertă. Pot să vă spun sigur că în privinţa şomajului tehnic vom prelungi plata şomajului tehnic cel puţin până la data de 1 iunie, urmând să menţinem şomajul tehnic doar în acele domenii care vor menţine restricţii după 1 iunie, să înlocuim şomajul tehnic cu o măsură activă de susţinere a reluării activităţii de către angajaţii companiilor care din cauza închiderii totale sau parţiale au trebuit să îşi trimită angajaţii în şomaj tehnic”, a spus Orban.
El a mai fost întrebat şi dacă după data de 1 iunie se vor deschide terasele, spunând că totul va depinde despre cum va evolua pandemia în perioda 15 mai - 1 iunie.
"Totul depinde de evoluţia epidemiei în cele două săptămâni dintre 15 mai şi 1 iunie, în care odată cu măsurile de relaxare nu va mai putea exista un control foarte strict din partea autorităţilor, în cea mai mare parte ţinerea sub control a răspândirii virusului va depinde de comportamentul responsabil al cetăţenilor. (…) Fac un apel către ei, după data de 15 mai, în mare parte va sta în puterea lor şi numai respectând regulile şi recomandările pe care le promovăm noi în toate documentele pe care le adoptăm, să ţină sub control evoluţia epidemică. Dacă lucrurile vor sta bine, după 1 iunie vor urma noi măsuri de relaxare şi recunosc, am discutat despre terase ca odată cu încălzirea vremii să putem da drumul în anumite condiţii după 1 iunie şi la terase, dar decizia se va lua în funcţie de evoluţia din perioada 15 mai - 1 iunie”, a mai spus Ludovic Orban.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 mai, 09:41
PARNO
BUNA ZIUA LA PUBLICUL GENERAL,
Numele meu este PARNO VASILE Sunt din Moldova.
Vreau să-mi împărtășesc mărturia lumii despre cum mi-am vândut 1 rinichi în India și am devenit bogat, am fost cândva un sărac și un bărbat când am dat publicitate pradhan pe internet am aplicat prin e-mail medicii Pradhan pe internet și am devenit donatorul lor.
Am donat 1 din rinichi la spitalul lor pentru bani și sunt încă foarte sănătos chiar și după donare.
Mi-au plătit 780.000 de dolari pentru rinichi, acum sunt un om bogat și fericit în Moldovanow, mi-am înființat propria companie cu 780.000 de dolari pe care i-am plătit pentru rinichi.
Îi încurajez pe toți Dacă treceți prin dificultăți / provocări financiare sau doriți să vă îmbogățiți, contactați e-mail: [email protected].

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ