Parchetul General s-a autosesizat în cazul antisepticelor diluate

| 26 apr, 09:22

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) s-a autosesizat după ancheta publicată ieri de GSP, conform căreia pacienții sunt tratați în spitale dezinfectate cu substanțe produse cu o concentrație mult mai mică decât cea de pe etichetă și pe care statul nu le controlează în laborator.

Astfel, procurorii vor face verificări pentru a stabili dacă informațiile apărute în spațiul public sunt corecte și dacă trebuie începută o anchetă în acest caz.

O anchetă prezentată ieri de ”Gazeta Sporturilor” face publice documente interne de la o firmă care are contracte cu peste 300 de spitale din 40 de județe. Datele arată că substanțele se produc cu o concentrație mult mai mică decât cea de pe etichetă.

Compania are 796 de contracte, de 29,2 milioane de euro în total, cu peste 300 de spitale din 40 de județe în ultimii ani.

”Avem documente de la autoritățile statului, din interiorul fabricii respective, din rapoartele oficiale ale DSV. Ceea ce ne interesează este că în momentul acesta statul are un sistem extrem de slab de protecție a cetățenilor săi in fața celor mai agresivi viruși din Europa, pentru că asta are România în spitale”, a explicat Cătălin Tolontan, jurnalist Gazeta Sporturilor, la Realitatea TV.

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu susține că nu știa că statul nu face analize de laborator pentru substanțele dezinfectante. O dezinfecție de proastă calitate este una dintre cauzele care conduc la apariția infecțiilor in spitale. Îmi doresc ca mâine să avem toate aceste elemente care să ne ajute la a începe să descifrăm această problemă. Chiar dacă noi o să prezent,m datele pe care am reușit să el adunăm de la spitale, sunt convins că toate datele rezultate din investigațiile celor interesați de această problemă ne vor ajuta”, a declarat Cadariu, la Realitatea TV.

Achimaș-Cadariu lansează un program privind infecțiile nosocomiale

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a fost invitat la o ediţie specială, moderată de jurnaliştii Realitatea TV Octavian Hoandră şi Dorin Chioţea. Ministrul a dezvăluit, printre altele, că marţi va fi lansat un program naţional împotriva infecţiilor nosocomiale.

"Infecțiile nosocomiale sunt un punct important, care a derivat din Colectiv și pe care ni l-am asumat în programul de guvernare. Marți vom lansa acest program", a declarat, duminică, într-o emisiune la Realitatea tv, ministrul Sănătății.

El a amintit că au fost făcute evaluări interjudețene ale spitalelor, iar la comparația cu cele intrajudețene s-au observat "diferențe importante".

"Am făcut o evaluare interjudețeană, consecutiv celei

intrajudețene prin inspecția sanitară, am verificat, am format grupuri de inspectori din două județe care au verificat un al treilea județ și le vom prezenta prin comparație cu ce s-a întâmplat la inspecția intrajudețeană. Sunt diferențe importante. Pe de altă parte, am trimis un chestionar principalelor 100 de spitale cele mai expuse la infecții tocmai pentru a evalua situația, pentru a vedea ce lipsește", a explicat demnitarul.

Potrivit acestuia, "este responsabilitatea spitalelor, prin lege", de a-și rezolva problema infecțiilor nosocomiale.

Ministrul Sănătății a precizat că, având în vedere că în România numărul epidemiologilor este insuficient, vor fi organizate cursuri de pregătire pentru medicii din spitale care sunt responsabili de infecțiile nosocomiale.

"Având în vedere că nu avem suficienți epidemiologi, vom organiza cursuri de pregătire pentru mai multe categorii de medici, cei care sunt în spitale și sunt responsabili de infecțiile nosocomiale, pentru a ști să le indentifice, să le pună în evidență, să parcurgă toate detaliile. Facem ceea ce se numește maparea nevoilor în sănătate. Este o condiționalitate și este modalitatea prin care putem debloca fondurile nerambursabile europene pentru spitalele regionale", a mai declarat Patriciu Achimaș Cadariu.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ