Parlamentarii AUR intră în grevă şi cer ca moţiunea de cenzură să ajungă la vot

| 20 sep, 22:19

Parlamentarii AUR anunţă că intră în grevă pe termen nelimitat, nemulţumiţi de blocarea moţiunii de cenzură pe care formaţiunea a depus-o împreună cu USR PLUS. ”Este singura soluţie împotriva nesimţirii celor care s-au găsit stăpâni peste Constituţie şi peste firava democraţie din România”, afirmă liderul AUR George Simion.

 

Parlamentarii AUR au anunţat, luni, că intră în grevă până în momentul în care moţiunea de cenzură ajunge la vot.
Cu un banner cu mesajul ”Grevă” şi afişe pe care scria acelaşi lucru, parlamentarii au protestat, în linişte, pe holurile Parlamentului.
”Grevă. Asta vom face în Parlamentul României până când democraţia este respectată. Facem grevă pentru că este singura soluţie împotriva nesimţirii celor care s-au găsit stăpâni peste Constituţie şi peste firava democraţie din România. Facem grevă până când moţiunea de cenzură ajunge să fie votată”, a afirmat George simion.
Acesta a precizat că protestul a continua pe holurile Parlamentului, în linişte, zilnic.
”Până nu intră moţiunea la vot, nici noi nu intrăm la vot şi nu votăm nici în comisii (...) voi ne-aţi trimis în Parlament să ne luptăm pentru voi şi să-l dăm jos pe Cîţu, iar ei nu vor pentru că au blat”, a mai afirmat Simion.
Colegii săi au purtat afişe prin care cer votarea moşiunii, dar au protestat şi faţă de introducerea certificatului verde.
”Obligativitatea înseamnă dictatură! Nu certificatului verde” , ”Votaţi moţiunea”, ”Respectaţi Constituţia! Votaţi moţiunea”, sunt unele dintre mesajele purtate de parlamentarii AUR.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ