Declaraţia anti-Iohannis, propusă de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, adoptată în plenul reunit

| 08 mar, 10:49

Senatorii și deputații au adoptat miercuri, în ședință comună a celor două Camere, o declarație care subliniază că Legislativul se angajează cu fermitate să servească exclusiv națiunea pe care o reprezintă, opinia structurată și legală a societății românești fiind exprimată în mod legitim și cu exclusivitate de Parlament.

UPDATE Proiectul de declarație, adoptat cu 203 voturi pentru și 94 de voturi împotrivă, a fost propus de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, iar grupurile parlamentare au avut la dispoziție aproximativ trei săptămâni pentru a formula puncte de vedere.

 

„Parlamentul României salută clarificările pe care CCR le-a adus în decizia sa din 8 februarie 2017, declarând neîntemeiate sesizările CSM şi preşedintelui României. (...) Ceea ce a făcut oportună şi necesară decizia CCR este absenţa manifestă a bunei credinţe în interpretarea legii fundamentale de către reprezentanţi instituţionali ai autorităţii judecătoreşti, ca şi abuzul de drept al preşedintelui României, care recurge la sesizarea fără temei a CCR doar în scopul blocării unui proces politic democratic” se menţionează în proiectul de Declaraţie.

UPDATE Cătălin Predoiu, senator PNL: ”Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. Proiectul de declaraţie supus dezbaterii se încadrează perfect în această nefericită ipoteză. Suntem total de acord cu întărirea rolului, credibilităţii şi prestigiului Parlamentului. Problema este că proiectul de declaraţie nu serveşte acestui scop”, a declarat Cătălin Predoiu de la tribuna Parlamentului.

UPDATE Vlad Alexandrescu, senator USR: „Preşedintele nu a subminat aşadar rolul şi prestigiul Parlamentului, ci l-a apărat, deoarece a cerut Curţii Constituţionale să constate că Guvernul şi-a exercitat abuziv competenţa de legiferare, uzurpând astfel plenitudinea de competenţă a Parlamentului în materie de legiferare într-un domeniu extrem de sensibil”, a  spus Alexandrescu.

UPDATE 11:15: Liderul PMP, Traian Băsescu a anunţat că parlamentarii Mişcării Populare nu vor vota declaraţia. Fostul preşedinte i-a sfătuit pe parlamentari să modifice textul declaraţiei

 

De asemenea, în textul Declaraţiei se arată că Iohannis, CSM şi reprezentanţii ministerului Public au desfăşurat acţiuni care au „uzurpat” dreptul exclusiv al Legislativului de a trage Executivul la răspundere.

„Parlamenrul califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe care fie preşedintele României, fie CSM, fie reprezentanţi ai ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului. Asemenea activităţi uzurpă ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere”, se mai arătă în textul proiectului de Declaraţie.

În Declaraţia citată se precizează că „Parlamenul consideră că recenta decizie a CCR trebuie să pună capăt odată pentru totdeauna acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului” şi că, prin această Declaraţie, „Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice”.

Această Declaraţie reprezintă, în cazul în care va fi adoptată, un act „exclusiv politic” al Parlamentului, fără niciun fel de consecinţe juridice.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ