PERCHEZIŢII ÎN STREHAIA: Trei bărbaţi, reţinuţi pentru complicitate la evaziune fiscală

| 18 noi, 12:26

Trei bărbaţi din localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în urma a cinci percheziţii care au avut loc joi la societăţi comerciale, aceştia urmând să fie prezentaţi în cursul zilei de vineri Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi instanţei, cu propuneri legale.

Potrivit unui comunicat de presă postat vineri pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că cei trei suspecţi ar fi emis, în perioada 2012-2013, facturi fiscale care nu reprezintă operaţiuni reale, ajutându-l în acest mod pe autorul faptei de evaziune fiscală să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de peste 600.000 lei. 

"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul IPJ Mehedinţi şi IJJ Mehedinţi, au efectuat cinci percheziţii la sediile unor firme şi locuinţele unor suspecţi din oraşul Strehaia, fiind puse în executare trei mandate de aducere. În baza probatoriului administrat s-a procedat la reţinerea pentru 24 de ore a celor trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 45 de ani, toţi din localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. Suspecţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi (vineri n.r.) să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propuneri legale", se menţionează în comunicatul de presă. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ