Percheziţii la zeci de spărgători din locuinţe. Un politician, printre victimele infractorilor

| 20 ian, 09:17

Poliţişţii fac descinderi la 28 de suspecţi de furturi din locuinţe, care acţionau în Bucureşti, Ilfov şi Călăraşi. Printre victimele acestora s-ar afla şi europarlamentarul Theodor Stolojan.

Autorităţile spun că, din 2009 şi până în prezent, gruparea a dat zeci de spargeri, iar prejudiciul s-ar putea ridica la câteva sute de mii de euro.

Spargerea de la locuinţa lui Theodor Stolojan a avut loc în anul 2013, când hoţii au reuşit să fure mai multe bijuterii şi sume mari de bani, scriu cei de la Digi24.

Printre victime ar mai fi și un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, mai mulți oameni de afaceri și un ofițer din IGPR.

Gruparea avea un mod de operare diferit la fiecare spargere, potrivit autorităţilor. În plus, suspecţii foloseau şi violenţa în jafurile lor. Prin urmare, polițiștii verifică și o tentativă de omor, după ce, în 2014, câteva persoane ar fi lovit cu bâtele o persoană pe care urmau să o jefuiască.

Cei 28 de suspecți vor fi duși la audieri, unii dintre ei având și condamnări pe numele lor.

Cercetarile sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri, cu suportul Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor Bucureşti.

Citeşte şi: Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, reţinut de procurorii DNA

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ