PETIŢIE semnată de zeci de mii de persoane: George Soros să fie declarat TERORIST

| 01 sep, 16:57

petiţie publicată pe site-ul de petiţii al Casei Albe solicită guvernului SUA să-l includă de miliardarul George Soros pe lista teroriştilor şi să confişte proprietăţile organizaţiilor lui şi ale organizaţiilor care au legături cu el. Petiţia este semnată până acum de peste 74.000 de persoane, necesarul minim pentru a primi un răspuns de la Casa Albă fiind de 100.000 până în 19 septembrie.

Potrivit theepochtimes.com, Soros a fost finanţator-cheie pentru multe revoluţii din toată lumea şi a jucat un rol decisiv în colapsul unor monede naţionale, inclusiv în faimosul atac asupra lirei sterline. În SUA, Soros a ajutat organizarea opoziţiei faţă de preşedintele Donald Trump.

Petiţia a fost iniţiată pe 20 august de o persoană cu iniţialele E.B. Textul petiţiei susţine că "George Soros a încercat în mod constant să destabilizeze şi să comită acte de răzvrătire împotriva SUA şi a cetăţenilor săi. Potrivit petiţiei, Soros aplică un model terorist similar celor propuse de radicalul marxist Saul Alinsky.

Potrivit textului, programele finanţate de Soros au contribuit la colapsul sistemului constituţional al SUA şi la dezvoltarea unei influenţe nesănătoase asupra Partidului Democrat şi a unei mari părţi din guvernul federal al SUA.

Nu este prima dată când George Soros este numit terorist. Miliardarul este menţionat ca un exemplu-cheie de "terorist financiar" într-un document militar chinez din 1992.

Tag-uri: Soros
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ