Planul MĂREŢ al lui Cazanciuc de a rezolva numărul deţinuţilor din penitenciare

| 20 feb, 21:09

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat vineri, la Constanța, că este nevoie de un miliard de euro pentru construirea de noi penitenciare în țara noastră, care să acopere actualul deficit de circa 11.000 de locuri.

Potrivit lui Cazanciuc, pentru derularea unui astfel de proiect, cu fonduri de la bugetul național ori europene, este necesară organizarea de dezbateri publice pentru a afla dacă societatea românească este pregătită pentru așa ceva.

"Trebuie să fim realiști și să vedem dacă, în momentul de față, societatea românească este pregătită să investească în următorii 3-5 ani, să înceapă un program de investiții de un miliard de euro. Pentru că aceasta este nevoia reală, un miliard de euro pentru a construi mai multe penitenciare care să acopere deficitul de 10.000-11.000 de locuri în momentul de față. Asta înseamnă penitenciare noi, plus investiții în penitenciare vechi, pentru a încerca să le aduci, să spunem, la limita demnității umane", a afirmat Robert Cazanciuc, într-o conferință de presă.

Cazanciuc a menționat că el și ministrul Justiției al Italiei au demarat, anul trecut, un demers privind găsirea de fonduri europene pentru a se investi în penitenciare din Europa.

"Încă de anul trecut am început un demers cu ministrul italian de Justiție, pentru a găsi la nivel european fonduri europene pentru infrastructura de penitenciare, ca o formă de sprijin pentru cei care pot fi reintegrați social. Sunt mai multe state europene care s-au alăturat acestui demers să-i spunem româno-italian. De ce România și Italia? Pentru că noi avem cele mai multe condamnări la CEDO pentru lipsa condițiilor decente din penitenciare. Nu suntem în situația altor state cum este Olanda care (...) au spații libere, a Spaniei care după dictatura lui Franco au închis toate penitenciarele și au spus 'ceea ce am trăit noi nu trebuie să mai trăiască nimeni niciodată' și au investit zeci de miliarde în reabilitarea infrastructurii", a declarat Robert Cazanciuc.

Citeşte şi: Dezvăluire ULUITOARE: Un consilier al ministrului Cazanciuc este ofiţer activ al SRI

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 feb, 01:12
cornelia
penitenciare solutie pentru cazannciuc
Haideti totusi sa luam masuri imediate:sunt o groaza de solutii pronuntate cel putin in Bucuresti de 4-6 luni de inchisoare cu executare.Nu ne putem gandi ca acesti oameni daca au loc de munca isi pierd si acest loc de reie sociala?Nu putem printr-un OUG ca cei condamnati pana la 6 luni sa nu mai fie incarcerati? ci sa munceasca pe la spitale ,camine de copii ,curatenia orasului etc.E neaparat nevoie sa fie incarcerati alaturi de infractori periculosi ca dupa cateva luni sa se intoarca in strada fara loc dde munca si sa se apuce de alte nenorociri ? Daca condamnatul pana la 6 luni are loc de munca stabil de peste un an hai sa-l lasam in libertate cu obligativitatea muncii in comunitate pe o perioada dubla de timp.cred ca toti am fi castigati

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ