PNL finalizează listele pentru parlamentare în octombrie

| 16 aug, 16:03

Adriana Săftoiu, prim-vicepreședinte PNL București, a declarat, marți, la Digi24, că listele de candidaţi la alegerile parlamentare vor fi gata în luna octombrie, la organizația din Capitală fostul lider Cătălin Predoiu având un loc eligibil, în vreme ce actualul președinte al organizației, Cristian Bușoi, nu va candida.

Săftoiu a spus că nu există în acest moment nume ''bătute-n cuie'' pe liste, în condiţiile în care, în acest moment, există o dezbatere în partid referitoare la criteriile de desemnare a candidaților pe locuri eligibile.

Liderul organizației de București a liberalilor a arătat că rămâne valabilă condiția ca oricare dintre candidați să corespundă criteriilor de integritate, astfel că un politician cu dosar penal sau o condamnare nu va reprezenta PNL în alegeri.

Întrebată dacă ea, în calitate de membru în conducerea PNL București, va candida pe listele acestei circumscripții, Adriana Săftoiu a precizat că nu s-a hotărât încă.

De asemenea, ea a spus că PNL susține candidatura sau intrarea în partid a actualului premier Dacian Cioloș, însă decizia și clarificarea intenției îi aparțin prim-ministrului. De asemenea, Săftoiu a mai spus că și alți miniștri ai Cabinetului Cioloș ar fi bineveniți pe listele liberalilor, numindu-i în această categorie pe vicepremierul Costin Borc, pe ministrul sănătății, Vlad Voiculescu și pe cel al fondurilor europene, Cristian Ghinea.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ