Pocora: Alianţa lui Geoană cu PND trebuie să fie în limitele protocolului cu PNL

| 05 mai, 19:00

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a afirmat luni cu privire la protocolul semnat de Partidul Social Românesc (PSRo) şi Partidul Naţional Democrat (PND) că este decizia lui Mircea Geoană cum consideră să-şi întărească formaţiunea pe care o conduce, PSRo, punctând însă că acesta trebuie să fie în limitele protocolului cu liberalii.

"PNL are semnat un protocol cu formaţiunea condusă de dl Mircea Geoană. De aici încolo cum consideră dl Mircea Geoană să-şi consolideze, să-şi întărească formaţiunea este la decizia şi la latitudinea sa şi a colegilor săi în limitele cadrului protocolului pe care îl are deja încheiat cu noi", a spus Pocora, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă PNL are de gând să semneze un protocol de susţinere parlamentară cu grupul Popular şi Democrat, ea a răspuns: "Din moment ce formaţiunea dl Geoană semnează cu colegii din formaţiunea condusă de dl Fenechiu, cred că vom putea să colaborăm foarte bine împreună".

La rândul său, deputatul Raluca Turcan a argumentat că politica de alianţe pleacă de la faptul că Guvernul Ponta trebuie stopat.

"Politica de alianţe şi politica negocierilor pentru schimbarea guvernării Ponta pleacă de la două realităţi: că nu poţi inventa o altă majoritate parlamentară cu alţi parlamentari decât cu cei care sunt în momentul de faţă în Parlament şi că Guvernul Ponta trebuie stopat şi lucrul acesta se poate face instituţional, prin strângerea voturilor la o moţiune de cenzură", a declarat Turcan.

PSRo şi PND au semnat marţi un protocol de colaborare parlamentară în vederea întăririi grupului parlamentar şi a activităţii acestuia.

Documentul a fost semnat de liderii grupurilor parlamentare ale celor două partide, respectiv Florentin Gust (PSRo) şi Ştefan Burlacu (PND).

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 mai, 19:53
liviuioan
--ALINA SI AMERICANII--
Zborul de infrumusetare--aranjat de viitorul--prim ministru GIOALA--se lasa cu impreunari suspecte . Astazi s-a oficializat marea alianta--pregatita ca si cum--MINUNEA BLONDA--era presedinte . Petardele aruncate de guristi nu mai scot nici fum . Cine se invarte in cerc ?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ