Ponta, atac la Liviu Dragnea: „PSD-ul confiscat de el distruge tot ce a reuşit această ţară în ultimii şase ani”

| 07 feb, 14:34

Fostul premier Victor Ponta, deputat independent, afirmă că, prin efectele produse de aplicarea Legii salarizării şi a măsurilor fiscale aprobate de coaliţia de guvernare, "PSD-ul confiscat de Dragnea (...) distruge tot ce a reuşit această ţară în ultimii şase ani şi ne aduce înapoi la anul 2010".

"În 2010 (când s-au tăiat salariile şi pensiile ) oamenii nu s-au revoltat pentru că li s-a spus că asta e singura soluţie la criza economică. Au strâns din dinţi şi l-au taxat pe Băsescu cu prima ocazie - la referendumul din 2012 şi apoi la alegerile locale si parlamentare. Guvernul USL pe care l-am condus nu doar că a redat salariile şi pensiile dinainte de 2010, dar a şi relansat economia şi a reparat gravele derapaje sociale! Aşa am ajuns în 2015 să avem creştere economică sănătoasă, mediu economic stabil şi predictibil şi creşteri sustenabile de venituri! A venit anul 2017 - Acum situaţia e diferită. (...) PSD - ul care a guvernat România în 2000-2004 şi 2012-2015 nu ar fi dat niciodată dovada de atâta incompetenţă administrativă şi atât dispreţ faţă de alegătorii săi! Însă PSD-ul de azi confiscat de Dragnea Mincinosul şi Cartelul lui de hoţi şi impostori distruge tot ce a reuşit această ţară în ultimii şase ani şi ne aduce înapoi la anul 2010!", a declarat Victor Ponta într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Fostul premier adaugă că oamenii "au fost minţiţi că salariile lor vor creşte cu 25 % (...) că nu vor scădea salariile prin transferul contribuţiilor".

"Investitorii au fost minţiţi că impozitul pe dividende va scădea de la 5% (cât făcuse Guvernul Ponta) la 0% (...) acum practic este 15%. Personalul din sănătate a fost minţit că nu va mai plăti impozit.(...) Cei din IT au fost minţiţi că nu le vor scădea veniturile după trecerea contribuţiilor la angajat (...) Profesorii au fost minţiţi că vor avea la dispoziţie banii cuveniţi din titluri executorii (...) Cei care aveau de recuperat taxa auto au fost minţiţi că vor primii banii (...) Pensionarii au fost minţiţi că vor avea o viaţă mai bună şi acum văd că toate preţurile la alimente, medicamente şi întreţinere au explodat!", spune Ponta.

Fostul premier susţine, totodată, că ştie că "membrii simpli ai PSD nu au acum puterea să schimbe ceva".

"Ştiu că cei din conducerea actuală preferă fie să stea scârbiţi deoparte, fie să primească pomană o funcţie de la Daddy care să le asigure maşină, birou şi secretară în schimbul rolului jenant de figurant în această piesa tristă! Eu însă am datoria să construiesc alternativa pentru cei care nu pot fi nici cumpăraţi, nici ameninţaţi de Dragnea Mincinosul - pentru toţi cei care cred că nu trebuie să ne întoarcem la anul 2010 doar schimbând numele de Băsescu cu numele de Dragnea - pentru toţi cei care nu acceptă ca PSD să fie noul PDL!", conchide Ponta.

Sursă: Agerpres
Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ