Ponta: Băsescu nu a cerut tăieri la bugetele serviciilor speciale, acolo nu are probleme

| 27 noi, 2013

Premierul Victor Ponta a declarat că este bucuros că preşedintele Traian Băsescu nu a solicitat, în şedinţa CSAT, diminuarea bugetelor serviciilor speciale, constatând că şeful statului "nu are probleme" în acea zonă şi exprimându-şi totodată convingerea că nu va avea "probleme" nici în viitor.

"Mă bucur că ieri, într-o şedinţă extrem de importantă şi scurtă a CSAT, preşedintele nu a avut nicio obiecţie. Nu a vrut să tăiaţi bani nici de la STS, nici de la SPP, nici de la SRI sau SIE. Acolo nu are probleme. Sunt convins că nu va avea probleme nici în viitor. Atâta timp cât am dat banii la ce doreşte domnia sa, noi ne putem ocupa de restul ţării", a spus Ponta miniştrilor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

El a solicitat miniştrilor să fie activi în discuţiile din Parlament privind proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât, la începutul lunii decembrie, să poată fi votat acest document, iar de la 1 ianuarie să fie aplicate indexarea pensiilor, majorarea salariului minim şi a veniturilor profesorilor şi medicilor rezedinţi.

Ponta a adăugat că măsurile sunt aşteptate de oameni şi nu trebuie amânate pentru "tot felul de crize de personalitate din partea cuiva".

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat, ieri, într-o şedinţă care a durat aproximativ 15 minute şi care a fost condusă de preşedintele Traian Băsescu, proiectele de buget ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

Tag-uri: basescu, csat, Ponta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 noi, 2013
UNUL
Acelasi discurs arogant , prost , de doi bani pe care il tine acest idiot numit Tonta de fiecare data la inceputul unei sedinte la guvern.Sper ca Basescu sa nu aprobe bugetul , pentru ca altfel din cauza pretului la combustibil o sa sara iar toate preturile si o sa fie vai si amar de capul nostru.Acest guvern de incompetenti ar trebui sa-si dea demisia .
27 noi, 2013
NICU
spera
Si el crede ca BASE va aproba bugetul? Curios O sa o vedem si pe asta

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ