Ponta: Dacă economia funcţionează, putem face multe reforme. ALTFEL e aproape imposibil

| 09 iul, 11:14

Foarte multe reforme pot fi făcute dacă economia funcţionează, altfel este aproape imposibil, a declarat joi premierul Victor Ponta, la conferinţa "Italy & Romania: Building Together'', transmite Agerpres.

La evenimentul organizat de Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior în colaborare cu Ambasada Italiei la Bucureşti, premierul Ponta a vorbit în italiană.

"Sper că nu am uitat toată italiana pe care am învăţat-o până acum, altfel pot să încep să vorbesc în turcă. (...) Sunt conştient, în calitate de şef al Guvernului, că, dacă economia nu funcţionează, atunci nimic nu funcţionează. Aşa cum spunea dragul meu prieten şi politician din generaţia noastră, domnul Matteo Renzi (n.r. şeful Guvernului italian), sunt conştient că este vorba de economie. Dacă economia funcţionează, putem face foarte multe reforme, altfel este aproape imposibil", a spus Ponta.

El le-a mulţumit firmelor italiene care sunt prezente în România.

"Vreau să le mulţumesc tuturor firmelor italiene care sunt prezente de foarte mult timp în România. Aş dori să le spun tuturor întreprinderilor italiene, care încă nu sunt prezente aici, dar care se gândesc să investească, vreau să le comunic că suntem o ţară care a trecut o perioadă foarte dificilă de criză, dar că în momentul de faţă am înregistrat nu numai 4 ani de creştere economică, ci 4 ani de reformă economică, de colaborare între oamenii de afaceri şi Guvern. Dacă România va reuşi să continue această creştere economică oferindu-le întotdeauna întreprinderilor italiene, europene, internaţionale acea stabilitate şi predictibilitate de care au mare nevoie, sunt sigur că ne vom reîntâlni de multe ori aici şi vom vorbi de lucrurile bune pe care italienii şi românii le-au construit împreună în România şi Italia", a mai afirmat premierul.

Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior - ICE, în colaborare cu Ambasada Italiei la Bucureşti, Asociaţia Naţională a Constructorilor Italieni - ANCE şi Asociaţia firmelor italiene de inginerie, proiectare, arhitectură şi consultanţă tehnico-economică - OICE, organizează joi conferinţa "Italy & Romania: Building Together''.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ