Ponta, despre eliminarea vizelor pentru Moldova: sunt bucuros că demersurile noastre au dat roade

| 28 apr, 2014

Premierul Ponta a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook în care felicită Guvernul de la Chişinău şi cetăţenii Republicii Moldova pentru liberalizarea vizelor de călătorie în spaţiul european din 28 aprilie, arătând că ţara vecină devine primul stat din cadrul Parteneriatului Estic care beneficiază de această facilitate.

"Este o veste mult aşteptată de fiecare cetăţean de peste Prut, de toţi cei care cred cu tărie în idealul european, în revenirea Republicii Moldova în comunitatea de valori căreia îi aparţine în mod firesc şi acolo unde îi este locul - în Uniunea Europeană. Reamintesc că această decizie a fost anunţată, în premieră, de către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu ocazia vizitei pe care am efectuat-o la Bruxelles împreună cu premierul Leanca, în noiembrie anul trecut. Sunt bucuros că demersurile noastre au dat roade şi, iată, se materializează. Decizia de ridicare a vizelor a fost obţinută în urma unui proces cuprinzător de reforme legislative şi administrative care a implicat întreaga administraţie de la Chişinău şi a necesitat, pe parcursul ultimilor patru ani, susţinerea clasei politice şi a societăţii de peste Prut. Liberalizarea vizelor este atât o binemeritată răsplată a acestui efort comun, al autorităţilor şi cetăţenilor deopotrivă, cât şi o dovadă a sprijinului de care se bucură, în plan european, procesul integrării europene a Republicii Moldova", afirmă premierul.

El precizează că va avea în curând ocazia să se adreseze prim-ministrului Iurie Leancă, şi să transmită în mod direct, felicitările sale şi ale Guvernului României pentru această reuşită.

"Voi reconfirma, totodată, angajamentul nostru ferm faţă de parcursul european al Republicii Moldova, faţă de angajarea acesteia pe un traseu democratic şi european ireversibil", adaugă Ponta.

Premierul Victor Ponta şi omologul său moldovean, se vor întâlni marţi, 29 aprilie, în satul Sculeni, raionul Ungheni, şi vor marca eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Cei doi oficiali vor merge în satul Sculeni, raionul Ungheni, unde vor discuta cu locuitorii, iar, ulterior, vor merge la punctul de trecere Sculeni, pentru a sta de vorbă cu cetăţenii moldoveni care vor traversa frontiera peste Prut, fără vize, în baza paşaportului biometric.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 apr, 2014
goe
PUIE MONTA!
Ca de obicei, panglicarul impostor ponta victor viorel-cacatzel se lauda cu realizarile altora!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ