Ponta: Poate trecem de povestea cu opoziţia de la putere. Chiţoiu conduce negocierile cu FMI

| 04 noi, 2013

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că liberalul Daniel Chiţoiu conduce negocierile cu FMI şi, în consecinţă, el stabileşte dacă poate să dea bani sau dacă nu poate să dea bani.

Ponta a adăugat că "este uşor să vorbeşti la televizor" şi să zici "să dăm bani", el arătând că ar trebui să se treacă peste "povestea asta cu opoziţia de la putere", informează mediafax.

"Am considerat că e normal ca ministrul de Finanţe, vicepremier, să conducă aceste discuţii (cu FMI - n.r.) pentru că nu mai vreau să împărţim Guvernul între cei buni, care nu vor cu FMI, şi vor să se dea bani la toată lumea, şi cei răi, care nu vor să dea bani. Aşa că domnul Chiţoiu dacă poate dă bani, dacă nu poate nu dă bani. Dar povestea asta cu opoziţia de la putere cred că poate o trecem de data asta. E aşa uşor să vorbeşti la televizor după care să zici să dăm bani", a spus Ponta.

El a arătat că Guvernul are un ministru de Finanţe liberal, în care el, ca premier, are o încredere totală.

"Sunt convins că domnul Chiţoiu ne va prezenta şi nouă şi colegilor săi de partid cea mai bună variantă posibilă pentru bugetul pe 2014", a spus Ponta.

El a precizat că luni seară vor fi luate câteva decizii legate de buget şi de modul în care va fi pregătit anul 2014 din punct de vedere fiscal.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că "nu este un lucru bun" că România este sub acord cu FMI, el catalogând această situaţie drept una "nefericită şi temporară" şi un "handicap" întrucât ţara noastră nu poate avea cu adevărat o politică economică.

"Nu e un lucru bun că suntem sub acord cu FMI. Asta înseamnă pentru România un handicap pentru care nu este de vină FMI. (...) A fi sub acord cu FMI, ceea ce nu se întâmplă multor ţări din UE, este o situaţie nefericită şi temporară şi planul nostru este cât mai repede să ieşim din această situaţie", a declarat Crin Antonescu, duminică, la Sinaia, la dezbaterea "România pentru mediul de afaceri" organizată de PNL şi la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri şi tineri liberali.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ