Ponta – prezidențiabilul neanunțat, dar fără rival

| 29 mar, 2014

În timp ce partidele politice sunt in febra calculelor pentru alegerile europarlamentare, scrutin ce urmează a avea loc în mai puţin de două luni, un sondaj IRES intrat în posesia EVZ relevă o ierarhie ce oferă motive de optimism PSD-ului şi dă fiori reci PNL-ului.

Astfel, conform cercetării, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, Victor Ponta ar obţine 31% din voturi. Următorii doi plasaţi – Crin Antonescu şi Mihai Răzvan Ungureanu – ar obţine fiecare câte 12 procente. Altfel spus, cei doi candidaţi din zona de dreapta a eşicherului politic nu ar obţine nici măcar cumulat scorul liderului PSD. De precizat că respondenții au menționat numele lui Victor Ponta la o întrebare deschisă, deci fără să li se indice variantele de prezidențiabili.

Poziţia lui Victor Ponta în fruntea ierarhiei prezidenţiabililor este cu atât mai spectaculoasă cu cât actualul prim-ministru a afirmat în repetate rânduri că nu intenţionează să se înscrie în competiţia pentru Cotroceni din luna noiembrie. Argumentul furnizat de premier era legat de nevoia continuităţii în fruntea Guvernului, poziţie din care Victor Ponta a reuşit să stabilizeze România din punct de vedere macroeconomic, reuşind totodată consolidarea trendului de creştere economică.

În acest context, capitalul electoral acumulat de Victor Ponta fără a-şi preciza însă intenţia de a concura pentru preşedinţie îi plasează într-o situaţie delicată pe toţi ceilalţi candidaţi. Fiindcă indiferent de strategiile pe care vor marşa în competiţia pentru Cotroceni, handicapul pe care îl relevă sondajele va fi extrem de dificil de surmontat de candidaţii partidelor din zona dreptei.

Trebuie spus că, şi în condiţiile în care Victor Ponta nu candidează, datele din sondajul IRES sunt departe a a fi liniştitoare pentru cei care şi-au anunţat deja intenţia de a intra în confruntarea pentru preşedinţie. Dacă actualul premier nu va candida, zestrea electorală consemnată în sondaje îl va transforma pe Victor Ponta în vectorul decisiv al prezidenţialelor. Mai precis, premierul va uza de transferul capitalului electoral şi de imagine către candidatul ce va fi desemnat de PSD pentru Cotroceni. Fie ca va fi vorba despre Sorin Oprescu, despre Călin Popescu Tăriceanu sau despre un alt candidat, actuala ecuaţie electorală arată că cel care va candida sub culorile PSD are prima şansă în alegerile din toamnă.

Un alt argument care joacă în favoarea candidatului PSD este legat de segmentarea dreptei. PNL, PDL, PMP, Forţa Civică sau PNŢCD dau în fiecare zi proba incapacităţii de a ajunge la un numitor comun. Toate aceste formaţiuni politice şi liderii lor au orgolii nemăsurate, de aici şi dificultatea unui proiect comun al dreptei. Mai mult, toate aceste partide vor fi adversare în alegerile europarlamentare şi vor concura pentru captarea aceluiaşi bazin electoral. Prin urmare, este dificil de presupus că viitoarea confruntare pentru Parlamentul European le va determina pe toate aceste partide să se aşeze la masa dialogului pentru a contura o formulă comună de candidatură la alegerile prezidenţiale.

Desigur, creşterea electorală a premierului Ponta nu este întâmplătoare şi este explicabilă prin maniera în care a înţeles să guverneze România. Aşa se face că, deşi este un prezidenţiabil neanunţat, Victor Ponta urcă în sondaje, în timp ce rivalii săi politici nu ştiu ce să mai facă pentru a-şi  limita propriile pierderi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 apr, 2014
Vrajeala si zapaceala cu antenele penalilor , voiculescu si ghita
Cum fraieresc cei mai bogati moguli ( a se intelege hoti si talhari) pe cei mai saraci fraieri din aceasta tara pe care cica-i....REPREZINTA! Si-i fura....si ne fura ...si nu-i mai satura Dumnezeu!!!!
Mazariche nu iei si ceva mosi si babe din suita ta de campanie cu care defilezi la alegeri si carora le pui in punga o fasole si-un pui congelat...Nu-i iei si p'astia-n Madacascar sa-i plimbi???? O iei doar pe mamita???
Astia multi si saraci pe care-i reprezinta psd-eii penali stiu oare ca din banii lor si-ai nostrii si-au cumparat astia pentru ei si neamurile lor pana si insule exotice!!!!
Stiu toti amarati astia ca din banii lor si-ai nostrii si-au cumparat psd-eii penali helicoptere, avioane si vapoare?????
Stiu toti amaratii astia carora le arunca unul ca nicusor constantinescu, mazare, bunea stancu, oprisan, dragnea…etc.o coaja de paine ca la caini…
Stiu amaratii cate palate au astia aici si-nstrainatae!!! Cate conturi de milioane de euro aici si-nstrainatate!!!!!
Daca stiu de ce-i mai voteaza!!!!! Sunt satui doua trei zile din pomana psd-ului, dupa care raman cu burta lipita de sira spinarii…
Nu-i mai votati oameni buni ca va nenorociti.. si ne nenorociti si pe voi.. dar si pe noi..Si pe copii copiilor nostril! Ai lor ne ranjesc din mertanne si Audi si ne dispretuiesc pe noi toti la cat suntem de fraieri si-n ochii puilor de naparca!!

Nu-i mai alege-ti oameni buni! Nu-i mai alegeti! Mergeti la vot si votati ORICE SI PE ORICINE NUMAI PSD NU! Astia-s antihristul pe pamant!

30 mar, 2014
GOGU
MECI,PA..........
SA-L FUTA CAINI DE SLUGOI AL VARANULUI,IL VA ALEGE MORTII SI MAIDANEZII..........

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ