Povestea maestrului Sergiu Celibidache, dirijorul care a refuzat categoric să-şi înregistreze vreodată muzica

La șase luni de la nașterea sa, în 1913, familia Celibidache se mută la Iași, oraș de care Sergiu se va atașa în mod deosebit, și căruia îi va duce dorul nespus în perioada nesfârșitelor sale turnee în lume.

Precum o altă mare personalitate a culturii românești (Lucian Blaga), copilul Celibidache a stat în primii ani de viaţă într-o tăcere absolută, nerostind nici măcar un cuvânt. Când evadează din tăcere însă, copilul Sergiu învaţă chiar și limba idiș, fapt ce se datorează comunităţii evreiești din oraș.

La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe să cânte la pian. Dovedește o inteligenţă ieșită din comun, fiind un elev de excepţie. În jurul vârstei majoratului, are loc o ruptură a băiatului de tatăl său, din cauza neînţelegerilor vizavi de cariera lui viitoare: Demostene, un influent ofiţer de cavalerie și prefect al regiunii, visa pentru fiul său o carieră politică. Sergiu însă ascultă chemarea muzicii, faţă de care va avea o sensibilitate aparte toată viaţa.

În urma acestei neînţelegeri, tânărul Celibidache părăsește casa părintească pentru totdeauna. Studiază matematica, filozofia și muzica în Iași, iar după despărţirea de familia sa își continuă studiile la București, câștigându-și existenţa în calitate de pianist corepetitor la o școală de dans.

La vârsta de 24 de ani se mută în Germania, unde reușește să intre primul la Universitatea din Berlin, dintre 138 de participanţi care s-au luptat pe 25 de locuri. Printre profesorii săi se număra Heinz Tiessen (compoziţie), Hugo Distler (contrapunct), Kurt Thomas și Fritz Stein (teorie), Eduard Spranger și Nicolai Hartmann (filozofie), Arnold Schering și Georg Schunemann (muzicologie), Walter Gmeindl (dirijat), toţi oameni de excepţie ai epocii.

Un alt eveniment marcant pentru Celibidache în Berlin, în 1939, este întâlnirea cu preotul budist Martin Steinke (Dao Jun), care îl introduce în budismul-Zen, și de care îl va lega o frumoasă prietenie.

Sergiu Celibidache este nevoit încă de tânăr să se întrețină singur și pentru a-și câștiga existența în 1940 lucrează, printre altele, ca pianist corepetitor al unui dansator, acompaniindu-l în turneele sale. El se dedică însă în continuare compoziției propriilor lucrări, dar începe și să dirijeze; pentru început, corurile lucrătorilor feroviari și ale controlorilor de tramvai. La acel moment, el se consideră întâi de toate compozitor. „Înainte să experimentăm sunetul este important să ni-l imaginăm”. Sergiu Celibidache

Condițiile de trai în Berlinul celui de-al Doilea Război Mondial au fost pentru Celibidache, sărac aproape dintotdeauna, deosebit de tensionate; nu avea bani aproape deloc, slăbise extrem de mult și a făcut față acelor vremuri doar mulțumită ajutorului altruist al cuplului de lucrători de tramvai, de la care primise de ani de zile o cameră (în cartierul Berlin Halensee, în Eisenzahnstraße 26a).

Sergiu Celibidache era considerat un student cu aptitudini speciale în țara sa natală, România, astfel că nu a fost chemat de la Berlin pentru a lupta în război. Acestuia i s-a permis continuarea studiilor la Berlin pe durata celui de-al doilea Război Mondial. Cum profesorii au fost nevoiți să-și părăsească posturile din cauza războiului, Sergiu Celibidache a predat chiar propriilor colegi diverse discipline. În această perioadă, a dus o luptă pentru supraviețuire, fiind lipsit de hrană și făcând slalom printre bombardamente.

Primul lui angajament că dirijor permanent l-a primit în anii 1941-1942 la ansamblul de amatori ,,Orchester Berliner Musikfreunde’’ (,,Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii’’), alături de care a susţinut cel puţin 7 concerte publice și căruia i-a dedicat și o compoziţie de probă. Încă de la început, Celibidache uluiește prin memoria lui extraordinară, el cunoscând toate lucrările dirijate pe dinafară.

La 29 august 1945, Sergiu Celibidache susţine primul concert cu Orchestra Filarmonică din Berlin, fiind începutul unei activităţi intense în fruntea acestei orchestre. „Sunetul nu trebuie căutat, sunetul trebuie trăit”, obişnuia să spună Maestrul.

La numai un an după, în februarie 1946, este ales dirijor șef al Filarmonicii, până la revenirea lui Wilhelm Fürtwangler din exilul petrecut în Elveţia.

În 1968, Sergiu Celibidache devine tată, Serge Ioan apărând pe lume la data de 18 iunie. Acesta va duce mai departe tradiţia artistică a familiei, prin orientarea către o profesie regizorală.

Între 1972 și 1977, Sergiu Celibidache conduce Orchestra Simfonică Radio a Radiodifuziunii Germaniei de Sud din Stuttgart, iar în 1979 are loc primul concert cu Filarmonica din München (14 februarie).

Ulterior, el va deveni Dirijor șef al Orchestrei și director general muzical al orașului München. Este aceeași filarmonică alături de care va concerta în România, după căderea regimului comunist. În 1992 are loc revenirea la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Berlin. Veșnic neobosit, Sergiu Celibidache are turnee peste tot în lume, din Japonia, S.U.A.., până în Germania și America de Sud.

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincţii, printre care se numără: Premiul Berlinez de Artă pentru Muzică (1953), Crucea de Merit a Republicii Federale Germane (1954), Premiul Uniunii Criticilor Germani (1955), Cavaler al Ordinului Vasa Suedia (1970), Premiul danez de muzică Leonie-Sonning (1970), Moneda Aurită de Onoare a oraşului München (1987), Nettuno d'oro in Bologna (1987), Acul Aurit de Onoare al oraşului Milano (1987), Titlul de profesor emerit la Berlin (1991), Cetaţean de onoare al oraşului München (1992), Membru de onoare al Academiei Române (1992), Marele Ordin German de Artă „Maximilian” (1993), Cetăţean de onoare şi „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Artă din Iaşi (1994), Comandor al Artelor şi Literelor de către guvernul francez (1995).

„Nu pe calea intelectului poate să ajungă la dumneata muzica. Dumneata poţi să fii un extraordinar muzicolog, dar sa nu ai niciun pic de imaginaţie… Adică creativitatea, spontanietatea – care e prima condiţie a creaţiei – asta nu depinde de niciun fel de intelect”. Sergiu Celibidache

Printre alte compozitii, Sergiu Celibidache este autorul suitei “Haz de necaz”, dezvăluită publicului, pe 7 iulie 2012,în premieră mondială, la Bucuresti, a unui impresionant Requiem, a patru simfonii şi al unui Concert pentru pian şi orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite. „Am realizat că singurul lucru pe care oricine ar trebui să îl preţuiască fără limite este libertatea. Libertatea de a alege. De a fi capabil să te dedici lucrului în care crezi.” Sergiu Celibidache

Sergiu Celibidache a murit la 14 august 1996, la reședinţa sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, în apropiere de Paris.

Anul 2012 este an declarat Aniversare Mondială Sergiu Celibidache, cu această ocazie fiind organizate nenumărate manifestări culturale dedicate memoriei maestrului, cea mai de impact fiind însă Festivalul internaţional Sergiu Celibidache, din Bucureşti, eveniment bienal, aflat la prima ediţie. Sunt puţine valori pe care România le-a dat lumii, Sergiu Celibidache este una dintre ele. Un dirijor unic, cu peste 100 de concerte pe an, Sergiu Celibidache a fost extrem de popular în rândul tuturor românilor.

Sursa: www.fundatia-celibidache.com