Președintele Federației Comunităților Evreiești: România este o țară unde antisemitismul este la un nivel foarte jos

| 08 iul, 19:57

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), deputatul Aurel Vainer, a declarat că în România antisemitismul se manifestă la un nivel foarte scăzut, contrazicând astfel rapoartele organizațiilor ce urmăresc acest fenomen.

''Dacă luăm un ultim raport al celor care urmăresc evoluția antisemitismului în lume, România este pe un loc destul de sus, dar eu îl contrazic. Nu este vorba despre ceea ce apare pe Internet, pentru că după Internet ai putea să te alarmezi. În realitate, România este o țară unde antisemitismul este foarte jos'', a precizat Vainer, conform Agerpres.

El a subliniat că în România există legislație împotriva antisemitismului și a xenofobiei în general.

''Parlamentul a adoptat o modificare a ceea ce s-a numit Ordonanța 31, Legea 107, care o aduce mai bine la vremurile noastre și foarte importante sunt precizările privind Mișcarea legionară. (...) Intensa propagandă și manifestare antisemită a fost mai cu seamă în anii '30 când, după înființarea Mișcării Cuziste, apare Mișcarea Legionară, care avea o justificare națională. De aici până la antisemitismul feroce propagat a fost mare distanță'', a arătat Vainer, subliniind că propaganda legionară ''a exacerbat antisemitismul''.

Referindu-se la momentul pogromului de la Dorohoi, din 1940, Vainer îl cataloghează ca fiind ''un moment de încăierare antisemită foarte violent și cu pierderi de vieți omenești''.

În prezent, Vainer consideră că antisemitismul este ''de cu totul altă natură și nu este public'', iar meritul acestei situații îl atribuie guvernelor de după 1989, care ''au adus la tăcere antisemitismul ca formă de manifestare la lumina zilei''.

''Cel mai important este, că astăzi, de la ultimele alegeri, în Parlamentul României, nu avem reprezentanții niciunui partid naționalist. Această modificare a legii, a Ordonanței 31, s-a votat într-o cvasi unanimitate, doar trei abțineri și niciun vot contra'', a spus Vainer.

Totodată, președintele FCER a remarcat sprijinul financiar pe care-l oferă autoritățile române pentru reabilitarea sinagogilor din România.

Aurel Vainer a participat miercuri la Dorohoi la o serie de evenimente prin care s-au comemorat victimele pogromului din 1940.

La evenimentele de la Dorohoi a participat și un grup de 90 de turiști din Israel, alături de autorități locale, parlamentari, reprezentanți ai Guvernului, precum și ai comunităților evreiești din România.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ