Prima expediție românească pentru cucerirea vârfului Annapurna se va desfăşura la sfârşitul lunii martie

| 18 mar, 2014

Prima expediție românească pentru cucerirea vârfului Annapurna, înalt de 8.091 m, din Himalaya se va desfășura în perioada 28 martie - 30 mai, după cum au anunțat temerarii care vor participa la escaladare, marți, într-o conferință de presă.

Cei patru alpiniști care vor porni în această temerară încercare Zsolt Torok, Cristian Tzecu, George Porancia și Cătălin Neacșu.

Expediția are o importantă componentă umanitară. Alpiniștii vor lua cu ei pentru a duce sus pe vârf un steag purtând semnături ale persoanelor cu dizabilități de la intelectuale și fizice din Timișoara. Astfel se dorește o sensibilizare în plus a opiniei publice în fața problemelor numeroase cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.

''Credem că o ascensiune pe un optmiar este o bună metafora pentru provocările de zi cu zi, de care se izbesc persoanele cu dizabilități din România. Aceasta ar fi a cincea expediție românească în care unul dintre participanți atrage atenția asupra unei probleme sociale grave, ce afectează în mod direct cel puțin 10% din populația țării'', a afirmat Cristian Tzecu.

Zsolt Torok a precizat cu acest prilej: ''Pe munte, înțelegem că totul se bazează pe psihicul omului. Când prognoza este bună și intervine o fereastră de vreme bună, se pornește asaltul final ca la război''.

Cătălin Neacșu a spus la rândul său: ''Lumea se întreabă de multe ori de ce renunț la slujba mea de birou pentru a-mi risca viața pe munte. Este simplu — pasiunea pentru escaladă va învinge întotdeauna''.

George Porancea a afirmat: ''Este pentru noi o onoare, dincolo de pasiunea noastră, de a transmite un mesaj și de a fi reprezentanții României pe Acoperișul Lumii, cum se mai numeste Himalaya. Tragem un semnal de alarmă asupra problemelor persoanelor cu dizabilități''.

La nivel mondial, Annapurna se află în primele cinci vârfuri ca dificultate de escaladă alături de K2, Nanga Parabat, Kangchengunga și Dhaulagiri. Vârful Annapurna (Zeița recoltelor în sanscrită) face pare dintr-un lanț muntos de 55 km, care include treisprezece vârfuri de peste 7.000 metri. (Foto pe flux)

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ