Primăria Capitalei continuă eutanasierea maidanezilor

| 09 iul, 2014

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut miercuri asigurarea ordinii publice astfel încât hingherii să-şi poată face datoria fără teama de a fi agresaţi.

"Vă invit la acţiune solidară în spiritul legii. Să găsim împreună modalitatea de a funcţiona corect. Vă rog să ne asistaţi, să ne ajutaţi să nu se mai întâmple asemenea conflicte, să asiguraţi ordinea şi liniştea publică astfel încât echipele de prinzători să-şi poată face datoria fără teama de a fi agresate de aşa-zişii iubitori de animale. Democraţia nu înseamnă dezordine publică', le-a transmis Oprescu, la o şedinţă de lucru convocată la Primăria Capitalei, reprezentanţilor instituţiilor care asigură ordinea publică.

Citeşte şi: Amendă de până la 4.000 de lei pentru bucureştenii care împiedică hingherii să ridice maidanezi

'În urmă întâlnirii s-au stabilit măsurile urgente care se impun pentru ca programul privind gestionarea câinilor fără stăpân în Capitală să continue în bune condiţii. De comun acord, participanţii la reuniune au concluzionat că, deşi normele metodologice sunt suspendate, temeiul legii există, ceea ce înseamnă că programul de gestionare a câinilor fără stăpân se poate derula fără probleme', relevă sursa citată.

Prefectul Bucureştiului, Paul Nicolae Petrovan, a solicitat ca toate acţiunile să fie înregistr
ate.

'Toţi hingherii agresaţi să depună plângeri penale iar organele de anchetă să-şi facă datoria în ritm rapid. Trebuie reacţionat astfel încât oamenii să fie protejaţi', a spus Petrovan.

Directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei, Roberto Ştefan Ababei, a menţionat că instituţia pe care o reprezintă are în vedere în continuare menţinerea climatului de ordine şi siguranţa publică, asigurând intervenţia promptă pentru prevenirea oricăror stări conflictuale în Bucureşti.

Oficialii Poliţiei Capitalei împreună cu cei de la Jandarmerie, Poliţia Locală şi Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au stabilit un mod de informare şi de operare care să le permită să intervină în cel mai scurt timp.

La întrevedere au participat reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei Capitalei, ai Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti şi coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu.

Luni noapte, Poliţia Capitalei a fost sesizată să se deplaseze în faţa Primăriei Capitalei pentru că lucrători de la ASPA ar fi fost blocaţi cu maşinile de către membrii unor organizaţii de protecţie a animalelor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ