Primăria Capitalei vrea să cumpere ELCEN, pentru a fuziona cu RADET, contra sumei de 155 mil. de euro

| 30 iun, 09:46

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că doreşte ca instituţia pe care o conduce să achiziţioneze pachetul de acţiuni de la ELCEN, astfel încât să fie posibilă fuziunea cu RADET, suma necesară acestui proces ridicându-se la 155 de milioane de euro.

Primarul Bucureştiului a declarat, vineri, la începutul şedinţei de Consiliu General, că ordinea de zi a fost suplimentată cu un proiect „care va asigura continuitatea serviciului de termoficare în Capitală”.

„Este o şedinţă extrem de importantă, chiar istorică. Aseară, colegii noştri v-au transmis că pe ordinea de zi avem un proiect aşteptat de ani de zile de bucureşteni. (...) Este primul pas spre fuziunea dintre ELCEN şi RADET. Noul guvern va putea emite o hotărâre prin care Primăria Capitalei să poată achiziţiona de la Ministerul Energiei pachetul integral de acţiuni de la ELCEN. Este vorba, ca şi valoare financiară, de circa 155 de milioane de euro, dar ea nu va fi platită pe loc, ci în cinci ani”, a explicat Gabriela Firea.

Firea a adăugat că acest preţ este suportabil de municipalitate. Ea a subliniat că prin fuziunea dintre ELCEN şi RADET se va crea o entitate nouă, „care va pune capăt unui serviciu de proastă calitate şi scump”.

La şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) este prezent şi ministrul Energiei, Toma Petcu.

Tag-uri: ELCEN, Gabriela Firea
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ