Principalele subiecte discutate de Victor Ponta cu liderii Adunării Generale a ONU în SUA

| 24 sep, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că în discuţiile purtate cu liderii celorlalte state prezenţi în SUA la Adunarea Generală a ONU a abordat subiecte privind situaţia regională, cu accent pe Republica Moldova, criza din Ucraina şi zona Mării Negre.

'În toate discuţiile pe care le-am avut, informale, şi cu preşedintele Turciei, cu domnul Erdogan, în cele câteva cuvinte cât am reuşit să discut preşedintele Obama, pentru că am avut o discuţie ceva mai lungă cu doamna Nuland, pentru că din cadrul Departamentului de Stat al SUA este cea care acoperă regiunea, cu ceilalţi lideri europeni cu care m-am întâlnit şi aseară la recepţia preşedintelui Obama şi astăzi la prânzul oferit de secretarul general (al ONU - n.r.) bineînţeles că principala problemă pentru România o reprezintă ce se întâmplă în regiune, ce se întâmplă cu Moldova. Am vorbit încă o dată de Moldova şi am zis cât de important este ce se întâmplă cu Ucraina, ce întâmplă cu Marea Neagră şi care sunt perspectivele României', a explicat premierul la Antena 3.

El a spus că mesajul rezultat în urma discuţiilor este acela că România este o ţară sigură, dar se regăseşte în această situaţie pentru că face parte din Alianţa Nord-Atlantică, din UE.

'Pentru că altfel am văzut ce s-a întâmplat şi cu Crimeea şi cu estul Ucrainei, vedem ce se întâmplă în Siria şi în Irak.(...) Însă această siguranţă are nişte obligaţii. Şi obligaţiile sunt acelea ca România să arate tot timpul SUA, celorlalţi membri NATO că suntem o ţară hotărâtă, o ţară serioasă, stabilă'', a mai spus Ponta.

Premierul a adăugat că în cadrul discuţiilor purtate cu ceilalţi lideri politici prezenţi la Adunarea Generală a ONU a subliniat faptul că Republica Moldova este principalul obiectiv de politică externă al României.

'Noi nu facem ca Rusia care a zis: Crimeea e a mea şi a luat-o cu forţa. Nu, noi facem aşa cum face o ţară democratică şi civilizată, sprijinim Moldova să se democratizeze, să aibă instituţii puternice, o viaţă mai bună pentru cetăţenii de acolo şi să se integreze în Uniunea Europeană. Ori, drumul Moldovei spre UE şi natural şi sufleteşte nu poate trece decât prin România'', a arătat Victor Ponta.

Premierul a precizat că principalele teme la Adunarea Generală a ONU de la New York privesc terorismul, epidemia de Ebola şi situaţia din Ucraina.

Citeşte şi: Ce face Victor Ponta în Statele Unite

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ